Şeful FNGCIMM: Prin programul Noua Casă s-au acordat 1.400 de credite, în valoare de 154 de milioane de lei

Valoarea creditelor acordate prin programul "Noua Casă", la o lună de la lansare, se ridică la 154 de milioane de lei, a declarat, marţi, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Dumitru Nancu.
Economica.net - mar, 20 oct. 2020, 09:28
Şeful FNGCIMM: Prin programul Noua Casă s-au acordat 1.400 de credite, în valoare de 154 de milioane de lei

„O măsură care şi-a dovedit rolul anticiclic în economie este programul „Prima Casă”, care a început în 2009. Acum s-a transformat, în funcţie şi de nevoile cetăţenilor, dar şi pe baza studiilor făcute de Guvern, în „Noua Casă”. Din anul 2009 şi până în prezent 300.000 de români şi-au achiziţionat o locuinţă prin programul „Prima Casă”, respectiv „Noua Casă”. De la 18 septembrie (2020, n.r.) până în prezent s-au acordat prin „Noua Casă” 1.400 de credite în valoare de 154 milioane de lei, ceea ce într-o lună de zile spunem noi că este foarte mult”, a apreciat Nancu, într-o videoconferinţă organizată de Grupul Bursa.

Şeful FNGCIMM a menţionat, totodată, că metoda Guvernului de a acorda garanţii are un rol multiplicator în economie, iar industria de profil se poate dezvolta pe orizontală.

„Sunt programe care au rolul de a finanţa IMM-urile, de a debloca piaţa. De exemplu, la „Noua Casă” vă spuneam că 300.000 de credite au fost acordate prin acest program (din 2009, n.r.), garanţia statului a fost de 28 de miliarde de lei, credite acordate de bănci în valoare de 41 de miliarde de lei, iar garanţiile plătite de către stat sunt la o valoare de 0,19%, deci insignifiant. Aţi văzut că Guvernul foloseşte din ce în ce mai mult garanţia, pentru că are un rol multiplicator de 1 la 7, adică un leu investit în economie duce la alţi şapte lei. La programul „Noua Casă”, pe lângă faptul că se construiesc noi locuinţe, avem şi o dezvoltare pe orizontală a industriei de construcţii şi aşa mai departe”, a subliniat Dumitru Nancu.

Prin programul „Noua Casă” se acordă două categorii de credite pentru locuinţe noi, respectiv împrumuturi de până la 140.000 de euro pentru care se percepe un avans de 15% şi se acordă o garanţie de stat de 60%, şi de 70.000 de euro, cu un avans de 5% şi o garanţie de stat de 50%.

Avansul de 15% şi garanţia în nume şi cont stat de 60% se aplică doar locuinţelor noi ce depăşesc pragul de 70.000 de euro până la 140.000 euro, inclusiv.

Pentru locuinţele vechi (recepţionate la terminarea lucrărilor de construcţie cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat) condiţiile rămân neschimbate.

FNGCIMM SA – IFN colaborează cu 27 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru.

Grupul de presă Bursa a organizat, marţi, videoconferinţa cu tema „Fondurile Europene”, eveniment ajuns la cea de-a XII-a ediţie.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj că medicina de calitate nu......
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de ...
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii sunt chemaţi astăzi la secţiile de votare, în cadrul unui referendum, pentru a decide dacă ţara lor ar trebui ...
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a anunţat încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia ...