Şeful NATO laudă România. Ce a spus Rutte despre ţara noastră şi implicarea în războiul din Iran

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat marţi că este de acord cu criticile preşedintelui american Donald Trump la adresa NATO, dar a insistat că, în ciuda unor frustrări din cadrul alianţei, membrii europeni ai acesteia au oferit sprijin operaţiunilor militare conduse de SUA şi, în acest sens, a dat drept exemplu România, potrivit Fox News.
AGERPRES - mie, 24 iun. 2026, 12:53
Şeful NATO laudă România. Ce a spus Rutte despre ţara noastră şi implicarea în războiul din Iran

Rutte a subliniat sprijinul european pentru acţiunile militare împotriva Iranului, menţionând că mii de zboruri au provenit din baze europene pentru a sprijini misiunea. „Înţeleg perfect dezamăgirea, dar când luăm, de exemplu, Italia, 500 de avioane americane au decolat de pe bazele americane din Italia pentru a sprijini operaţiunea. Deci este ceva masiv”, a explicat el.

„Când te uiţi la întreaga Europă, din nou, este vorba de între 4.000 şi 5.000 de misiuni”, a spus Rutte. „O ţară precum România – în capitala sa, Bucureşti – a trebuit să reducă traficul aerian comercial, deoarece aeroportul era folosit pentru instalaţiile destinate avioanelor-cisternă. Aşadar, toate acestea se întâmplă”, a subliniat secretarul general al NATO.

Remarcile sale au venit după ce Trump a reînnoit presiunea asupra aliaţilor NATO pentru a creşte contribuţiile la apărare colectivă şi a sprijini misiunile alianţei.

„Îl susţin complet în această privinţă când vine vorba de NATO”, a declarat Rutte în timpul unei apariţii la emisiunea „Special Report with Bret Baier” de pe Fox News. „Ştiu că există dezamăgire, dar să vedem şi că acestea sunt cazuri izolate”, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Predare de ștafetă la Vrancart, companie deținută de frații Pavăl: Marius Nica preia conducerea
Predare de ștafetă la Vrancart, companie deținută de frații Pavăl: Marius Nica preia conducerea
Marius Nica, director general adjunct al Vrancart, din care frații Pavăl dețin 17%, preia funcția de director general. ...
Gigantul chinez Alibaba dă în judecată Pentagonul pentru lista neagră pe care a fost inclus
Gigantul chinez Alibaba dă în judecată Pentagonul pentru lista neagră pe care a fost inclus
Gigantul chinez Alibaba a depus plângere împotriva Pentagonului în faţa justiţiei americane pentru a contesta înscrierea ...
Atacurile cu drone ale Ucrainei au lăsat fără curent portul Sevastopol, baza Flotei Rusiei din Marea Neagră
Atacurile cu drone ale Ucrainei au lăsat fără curent portul Sevastopol, baza Flotei Rusiei din Marea Neagră
Oraşul-port Sevastopol, baza Flotei Rusiei din Marea Neagră, a rămas miercuri fără curent electric după un nou atac ...
Ce se întâmplă cu trei milioane de litri de lapte românesc care nu mai ajung în fabrici. România importă lactate de 1 miliard de euro
Ce se întâmplă cu trei milioane de litri de lapte românesc care nu mai ajung în fabrici. România importă lactate de ...
România produce anual 4,4 milioane de tone de lapte crud, ocupând locul 10 în Uniunea Europeană (UE), însă doar o treime ...