Şeful Transporturilor, despre spaniolii care au construit lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva: Ei credeau că aici e sat fără câini

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a anunţat joi că va depune şi el plângeri penale împotriva constructorului spaniol al lotului 3 din Autostrada Lugoj – Deva, care ar considera România "sat fără câini". Şeful Transporturilor spune că a cerut expertizarea lotului, pentru a vedea dacă este posibilă deschiderea traficului.
Anemona Andone - joi, 12 sept. 2019, 14:54
Şeful Transporturilor, despre spaniolii care au construit lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva: Ei credeau că aici e sat fără câini

„Am cerut să avem expertiza lotului în două săptămâni. Dacă expertiza ne dă soluţia că putem da în trafic fără ca fisura de la Holdea să se extindă, atunci vom da în trafic”, a spus ministrul aflat joi în vizită pe un alt şantier de autostradă.

Oficiali ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au declarat pentru ECONOMICA.NET că acum se află în faza de pregătire a documentaţiei pentru licitarea expertizei. „Dacă totul merge perfect, în două săptămâni putem să trimitem documentaţia la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP)”, estimează aceştia.

Şeful Transporturilor a mai spus joi că dovezile „sunt clare” şi că lotul 3 din Lugoj – Deva are probleme grave când vine vorba de calitatea lucrărilor. „Exact la km 56 unde a fost acea cedare de terasament în 2017, acolo au apărut acum fisuri. Imaginile sunt grăitoare, indiferent ce spun ei. Cât timp nici nu pui în trafic autostrada şi la trei săptămâni după ce ai cerut recepţia îţi apar fisuri, înseamnă că am avut dreptate şi eu şi Compania (CNAIR – n.r.)”, a continuat ministrul.

Potrivit lui, supărarea constructorului spaniol ar fi că i-a fost executată garanţia. „Le înţeleg supărarea. Până acum în România nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Şi anume ca statul român să execute garanţia de bună execuţie şi să îndrăznească să aibă tupeul să mai dea şi penalităţi constructorului de 73 de milioane de lei. Ei credeau că aici e sat fără câini. Mai vii cu un ambasador, mai faci puţin scandal şi gata, toată lumea face un pas înapoi”, a explicat Răzvan Cuc.

Acesta a mai spus că nu deschide autostrăzi doar de dragul campaniilor electorale sau că aşa vor unele ONG-uri, că „li se pare lor că lucrările sunt de bună calitate”.

„Nu pot să deschid un lot de autostradă cum a fost deschis lotul 3 Sibiu – Orăştie în 2014 şi să avem o cedare, să o ia autostrada la vale. Nu pot să fac lucrul ăsta. Acesta ar fi un gest de inconştienţă pe care l-ar face unii politicieni care s-au transformat în avocaţii firmelor străine în România”, a continuat şeful Transporturilor.

Avertisment dur pentru spanioli: plângeri penale

După ce constructorul spaniol a ameninţat cu plângeri penale, ministrul Transporturilor a declarat joi că va depune la rândul său plângeri penale.

„Vii la noi în ţară, nu lucrezi bine şi tot tu eşti supărat că am îndrăznit să îţi executăm garanţia şi să îţi spunem că nu ai lucrat bine. Niciodată nu am pledat pentru plângeri penale şi i-am condamnat pe cei care fac plângeri penale, dar, de data asta, – pentru ceea ce s-a întâmplat pe acest lot: management, oameni de la CNAIR, consultant, firmă – personal mă voi ocupa de aceşti oameni, pentru că trebuie ruptă pisica-n două. M-am săturat de şmecherii aştia din Companie, care cred că pot să facă ce vor şi de nişte şmecheri care cred că pot să vină în România şi să construiască cum vor ei. Toţi vor trebui să plătească”, a avertizat oficialul de la Transporturi.

Garanţie executată, penalităţi şi certificat negativ

Răzvan Cuc a mai spus că acei constructori care nu vor face lucrări de calitate vor împărtăşi soarta spaniolilor de la Comsa.

„Indiferent ce pârghii crezi că ai tu la proiectant, la consultant, sau vreo cunoştinţă pe la Companie, care e foarte bună şi acoperă anumite lucruri, posibil, nu sţim în momentul ăsta, se termină cu toate lucrurile astea, nu mai merge. E simplu, ori construieşti cum trebuie şi atunci Compania şi statul ţi-e prieten, ori dacă vii cu şmecherii, urmezi calea pe care o vor urma şi ceilalţi. Plecaţi cu garanţia executată, cu penalităţi date, cu certificat negativ constatator dat. Bineînţeles că ei vor contesta în instanţă totul, că aşa s-au învăţat”, a continuat ministrul.

La final, Cuc le-a transmis reprezentanţilor presei o invitaţie pentru a verifica săptămâna viitoare „pas cu pas” lotul nedeschis circulaţiei din Autostrada Lugoj – Deva.

Amintim că o fisură de 15 metri lungime şi un centimetru lăţime a apărut pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, la km 57+100, fiind vorba despre o problemă de terasament, care nu va putea fi rezolvată până la finele lunii septembrie, potrivit reprezentanţiilor CNAIR.

Pe de altă parte, reprezentanţii constructorului spaniol au spus anterior că proiectul construirii lotului 3, în lungime de 21,14 kilometri, după o colaborare „extrem de dificilă” cu CNAIR, a fost finalizat şi se aştepta recepţia lucrărilor şi punerea în funcţiune.

Lotul 3 are o lungime de 21,14 kilometri, iar lucrările au fost atribuite la o valoare de 579,92 milioane lei, fără TVA asocierii de firme Teloxim Con SRL – Comsa SA – Aldesa Construccciones SA – Arcadis Eurometudes SA. Din suma totală, 492,93 milioane lei, adică 85%, reprezintă Fonduri de Coeziune, iar diferenţa de 86,98 milioane lei a fost asigurată din fonduri ale Guvernului României.

Te-ar mai putea interesa și
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte, a anunţat......
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de euro
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de ...
Comerţul agroalimentar al UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, când excedentul comercial a ajuns ...