Şeful Trezoreriei SUA merge la Berlin şi Paris pentru a discuta despre criza din Grecia

Secretarul american al Trezoreriei Jacob Lew se va duce miercuri şi joi în Germania şi Franţa pentru a discuta 'calea de urmat' pentru Grecia 'în zona euro', a anunţat marţi Departamentul Trezoreriei.
Economica.net - mie, 15 iul. 2015, 04:28
Şeful Trezoreriei SUA merge la Berlin şi Paris pentru a discuta despre criza din Grecia

Lew se va întâlni miercuri la Frankfurt cu preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE) Mario Draghi înainte de o întâlnire joi la Berlin cu omologul său german Wolfgang Schäuble, precizează un comunicat, citat de AFP.

Joi după-amiază, responsabilul american va fi la Paris pentru a discuta cu omologul său francez Michel Sapin, scrie Agerpres.

‘În cadrul întâlnirilor sale, secretarul Lew va discuta cu omologii săi despre economia mondială, precum şi calea de urmat pentru Grecia în zona euro’, a declarat Departamentul Trezoreriei.

Grecia şi creditorii ei europeni au ajuns luni la un acord preliminar pentru un al treilea plan de ajutor internaţional prezentat spre adoptare în schimbul unei serii de reforme drastice din partea Atenei în zilele următoare.

Salutând acest compromis, secretarul Trezoreriei a estimat luni că mai rămân ‘multe de făcut’ pentru a începe să dea roade.

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Transportatorul aerian Wizz Air anunță astăzi că introduce în programul său o nouă rută care va conecta Târgu Mureș cu Nürnberg, unul dintre cele mai interesante orașe din sudul Germaniei....
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai dura însă
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai ...
Prim-ministrul interimar, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, la Târgu Mureş, că în zilele următoare Romgaz va semna efectiv ...
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente unui contract pentru serviciile publice oferite, pentru simplul fapt că acel contract nu există
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente ...
Operatorul Ferotrafic - TFI nu a încheiat cu statul, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), un contract de servicii ...
Cartel Alfa: Retorica economică neoliberală încearcă să prezinte revendicările lucrătorilor drept o „presiune bugetară nejustificată”. Angajații din sectorul privat și cel bugetar au interese comune
Cartel Alfa: Retorica economică neoliberală încearcă să prezinte revendicările lucrătorilor drept o „presiune ...
Nota de plată a dezechilibrelor bugetare nu poate fi pusă din nou pe umerii lucrătorilor, iar incapacitatea sau lipsa ...