Acesta a prezentat pe scena evenimentului Impact SEE, care a avut loc la București, câteva cifre cheie ale Uber în România.
Deși nu a folosit explicit termenul de „șoferi”, Marcin Moczyróg a indicat că 144.000 de persoane obțin venituri prin intermediul platformei Uber în România, folosind pentru aceștia termenul „earners”.
”Unul din trei români a efectuat o cursă cu Uber. 280 de milioane de curse de la lansare. 6 milioane de pasageri. 144.000 de persoane care câștigă bani prin intermediul platformei. Iar acestea nu sunt doar cifre de adopție. Acestea sunt semne că această piață (n. red. România) nu a așteptat ca inovația în mobilitate să ajungă aici complet formată. Oamenii au folosit-o și au modelat-o. Și, așa cum voi detalia, au început să construiască ei înșiși următoarea versiune a acesteia”, a spus Marcin Moczyróg pe scena evenimentului Impact SEE, care a avut loc la București.
Marcin Moczyróg a transmis că Europa Centrală și de Est nu mai este doar o regiune în care companiile globale aduc și adaptează tehnologii dezvoltate în alte piețe, ci începe să devină locul din care unele produse sunt ulterior extinse la nivel internațional.
Acesta a detaliat trei proiecte majore lansate în premieră sau dezvoltate în Europa Centrală și de Est: serviciul Uber by Women din Varșovia, terminalele fizice pentru comandarea curselor instalate pe aeroportul din Praga și introducerea vehiculelor autonome la Zagreb.
Primul dintre acestea a pornit de la o nevoie identificată în rândul utilizatoarelor din Polonia. Uber by Women permite pasagerelor să fie conectate cu femei șofer, iar produsul dezvoltat inițial de echipa regională este acum extins și pe alte piețe.
Un alt proiect a pornit de la o problemă diferită, întâlnită de turiști imediat după aterizarea într-o țară străină. Pe aeroportul din Praga,Uber a introdus terminale fizice prin intermediul cărora călătorii pot comanda o mașină fără să utilizeze aplicația companiei, fără să aibă un cont Uber și fără să depindă de un SIM local. Interfața este disponibilă în peste 50 de limbi.
„Chioșcurile de pe Aeroportul din Praga au fost construite pentru a rezolva o problemă foarte reală: aterizezi într-o țară, nu îți funcționează nimic pe telefon, dar tot poți ajunge din punctul A în punctul B. Foarte important, învățămintele din acest proiect au permis Uber să construiască un produs similar care acum se scalează global în multe orașe din întreaga lume”, a spus maganerul Uber.
Cea mai importantă schimbare tehnologică indicată de companie vine însă din Croația. Zagreb a devenit primul oraș european în care un vehicul autonom este disponibil prin Uber.
„Iar în al treilea rând, cel mai interesant, primul vehicul autonom disponibil pe Uber oriunde în Europa. Nu a fost Londra, nu a fost Berlin, nu a fost Paris. A fost Zagreb. Iar în Zagreb, o companie tehnologică globală precum Uber și antreprenorii locali construiesc împreună viitorul autonom al Europei. Nu este ca și cum cineva aduce un produs gata făcut celuilalt; îl construim împreună.”
Modelul pe care Uber îl pregătește pentru vehiculele autonome nu presupune însă eliminarea imediată a șoferilor de pe platformă. Compania descrie viitorul serviciului drept unul hibrid, în care mașinile autonome și cele conduse de oameni funcționează în paralel în aceeași rețea, iar introducerea mașinilor autonome ar urma să se facă gradual.
„Acest parteneriat ia o formă foarte specifică, deoarece vehiculele autonome nu apar peste tot deodată. Și, de fapt, nici nu ar trebui. Este o rețea hibridă — șoferi umani și vehicule autonome pe aceeași platformă. Se introduce tehnologia cu risc scăzut, deoarece fiecare tip de vehicul este lăsat să facă ceea ce știe mai bine, permițând întregului sistem să se extindă în pași foarte atenți, mai degrabă decât printr-un salt brusc. Iar la unele curse pasagerii au nevoie de ajutor la bagaje, de un șofer care poate ajuta pe cineva să urce. O rețea hibridă susține ambele realități în același timp. Acesta este un tip de lansare atentă, treptată, care este de fapt ceea ce contează cu adevărat, pentru că așa funcționează o piață avansată din punct de vedere tehnic”, a mai spus Marcin Moczyróg.

În opinia managerului regional, CEE are avantajele necesare pentru a juca un rol mai mare în dezvoltarea noilor tehnologii, de la specialiști și concentrarea populației în centre urbane până la disponibilitatea piețelor de a adopta și testa produse noi.
„Dar acum, viitorul mobilității nu trebuie să vină aici din altă parte. Această regiune are toate ingredientele. Are talentul, are densitatea, are dorința de a fi prima, de a fi locul unde are loc cu adevărat inovația responsabilă. Nu este piața care doar adaptează viitorul, nu este piața care doar adaptează ceva ce este adus aici. Este un loc care îl construiește cu adevărat”, a mai declarat managerul Uber.
Uber s-a lansat în București și s-a extins ulterior în Brașov, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Craiova, Pitești, Ploiești, Galați, Oradea, Brăila, Sibiu, Buzău, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Arad, Târgu Mureș, Baia Mare, Târgoviște, Suceava, Satu Mare, Botoșani, Tulcea și Focșani.