Semnal de alarmă tras de CFR Călători. Compania avertizează că trenurile nu vor mai circula dacă nu-și primește banii de la ARF

CFR Călatori a trimis astăzi un comunicat de presă în care avertizează foarte serios că dacă nu-și primește banii cuveniți de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), atunci e posibil ca multe dintre trenurile sale să nu mai poată circula.
Cristian Negrei - mie, 01 oct. 2025, 17:04
Semnal de alarmă tras de CFR Călători. Compania avertizează că trenurile nu vor mai circula dacă nu-și primește banii de la ARF

Concret, compania susține că ar trebui să încaseze, conform prevederilor contractuale și legislației în vigoare, pentru serviciul prestat, sume considerabile de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), compuse din compensația pentru serviciului public de transport feroviar de călători și din facilitățile acordate de către statul român pentru călătoria cu trenul.

Potrivit companiei feroviare, atâta timp cât compensația în anul 2025 este mult sub nivelul necesar și reprezintă doar 80% din valoarea compensației acordate în anul 2024, CFR Călători ajunge astfel să pierdă sumele care îi reveneau conform legislației în vigoare. La aceasta se adaugă facilitățile acordate de stat prin ARF, diverselor categorii sociale de călători (elevi, studenți, pensionari, veterani etc.) pe care ARF nu le mai decontează sau întârzie plata lor.

Doar în ultima perioadă, valoarea facilităților nedecontate de către ARF până în acest moment se ridică la suma de 135 de milioane de lei. În aceste condiții, CFR Călători NU are cum să nu înregistreze datorii scadente și întârzieri la plata furnizorilor, se spune în comunicat. Rolul Autorității pentru Reforma Feroviară este major în ceea ce privește funcționarea optimă a sistemului feroviar în România. Orice decizie prin care ARF nu își respectă atribuțiile legale riscă să ducă la blocarea circulației trenurilor CFR Călători și a sistemului feroviar.

Astăzi publicația Club Feroviar a scris că locomotivele electrice ale CFR Călători nu vor mai putea circula pe rețeaua feroviară națională, din cauza datoriilor pe care operatorul feroviar de stat le-a acumulat către Electrificare CFR SA, anunță Club Feroviar. CFR Călători nu a achitat decât parțial facturile la energia electrică de tracțiune emise în ultimele luni.

Te-ar mai putea interesa și
ANM avertizează că există un risc moderat de avalanșe în Carpații Meridionali la peste 1.800 de metri în perioada 25 – 27 decembrie
ANM avertizează că există un risc moderat de avalanșe în Carpații Meridionali la peste 1.800 de metri în perioada ...
Meteorologii avertizează asupra unui risc moderat de avalanşe în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.800 de metri, şi a unui risc redus în Carpaţii Orientali, în intervalul 25......
Președintele Fenerbahce, Sadettin Saran, a fost eliberat din arest. El a fost arestat miercuri pentru consum de droguri
Președintele Fenerbahce, Sadettin Saran, a fost eliberat din arest. El a fost arestat miercuri pentru consum de droguri
Preşedintele clubului Fenerbahce Istanbul, Sadettin Saran, a fost eliberat sub control judiciar, joi, după ce fusese reţinut ...
CNPP: 882.560 de persoane au beneficiat în luna noiembrie de indemnizații sociale pentru pensionari
CNPP: 882.560 de persoane au beneficiat în luna noiembrie de indemnizații sociale pentru pensionari
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în noiembrie 2025, de 882.560 de persoane, ...
Le ce se așteaptă Simtel Team în anul 2026 – Termene.ro
Le ce se așteaptă Simtel Team în anul 2026 – Termene.ro
După investiții constante în ultimii ani și o tranziție către un model de business cu proiecte de anvergură mai mare, ...