Trei senatori americani vor să interzică orice contract cu exportatorul de arme rus

Trei senatori americani au anunţat joi că vor introduce o legislaţie pentru a pedepsi Moscova în legătură cu criza din Ucraina prin interzicerea oricărei utilizări a fondurilor din Statele Unite pentru contracte sau acorduri cu exportatorul de stat de arme rus Rosoboronexport, informează Reuters.
Economica.net - vin, 16 mai 2014, 05:31
Trei senatori americani vor să interzică orice contract cu exportatorul de arme rus

‘Actul Embargou asupra Armelor din Rusia din 2014’ /Russian Weapons Embargo Act of 2014/ ar opri imediat contractele şi acordurile existente cu compania rusă şi interzice utilizarea de dolari americani pentru a intra în acorduri cu ea. El ar interzice de asemenea contractele cu orice companie americană sau străină ce colaborează cu Rosoboronexport pentru a proiecta, produce sau vinde echipament militar.

Declarându-se frustraţi de reacţia preşedintelui Barack Obama la acţiunile Rusiei în Ucraina, mulţi congresmeni, în special republicani, au cerut sancţiuni mai stricte împotriva industriilor şi companiilor din Rusia faţă de cele anunţate de administraţia democrată şi au spus că ele ar trebui impuse mai rapid.

Departamentul Apărării Statelor Unite cumpără elicoptere ruseşti pentru Afganistan ca parte a unui contract de 1,1 miliarde de dolari cu Rosoboronexport.

Într-o rubrică în National Review, senatorul Dan Coats, un republican de Indiana şi unul dintre co-sponsorii proiectului de lege, a remarcat că această companie asigură arme preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Forţele lui Assad au ucis mii de civili în războiul civil ce durează de trei ani împotriva rebelilor care vor să-l răstoarne de la putere.   

‘Utilizarea fondurilor contribuabililor pentru a cumpăra echipament rusesc a fost inacceptabilă când a început, a devenit şi mai inacceptabilă în timp ce ruşii au continuat să-i furnizeze lui Assad, iar acum este complet inacceptabilă’, a declarat el.

Ceilalţi sponsori ai proiectului de lege sunt senatorul de Texas John Cornyn, numărul doi republican din Senat, şi senatorul democrat de Connecticut Richard Blumenthal.

Te-ar mai putea interesa și
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc din Transilvania
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc ...
Grupul suedez din industria de apărare Saab își extinde obiectivele comerciale în România, propunând o serie de soluții avansate de simulare și instruire tactică destinate forțelor......
Ucraina: O serie de explozii auzite la Kiev după o alertă de rachete (AFP)
Ucraina: O serie de explozii auzite la Kiev după o alertă de rachete (AFP)
O serie de explozii a fost auzite marţi la scurt timp după miezul nopţii în capitala ucraineană, a constatat un jurnalist ...
Trump anunţă că joi va ţine un „discurs către naţiune”
Trump anunţă că joi va ţine un „discurs către naţiune”
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că va ţine un discurs joi seară, în contextul în care confruntările ...
Ce spune Bolojan despre legea salarizării
Ce spune Bolojan despre legea salarizării
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că legea salarizării, chiar dacă nu e perfectă, permite atragerea fondurilor ...