Senatul a adoptat proiectul privind Statutul inspectorului de muncă

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de luni, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul de lege al Guvernului privind Statutul inspectorului de muncă.
Economica.net - lun, 12 mart. 2018, 16:59
Senatul a adoptat proiectul privind Statutul inspectorului de muncă

Potrivit actului normativ adoptat de Senat, cu 89 de voturi ‘pentru’, două abţineri şi 7 ‘împotrivă’, inspectorul de muncă exercită prerogativele funcţiei în scopul verificării respectării de către angajatori a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, al securităţii şi sănătăţii în muncă şi al supravegherii pieţei şi în scopul luării măsurilor prevăzute de lege, în principal pentru combaterea muncii nedeclarate, prevenirea accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, precum şi restricţionarea introducerii pe piaţă a produselor neconforme’.

‘Inspectorul de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă are dreptul de a efectua activităţi de control, de a întocmi acte de control şi de a constata şi aplica sancţiuni contravenţionale astfel: pe tot teritoriul ţării, indiferent de locul de muncă în care îşi desfăşoară activitatea în mod curent, în baza deciziei emise de inspectorul general de stat; pe teritoriul judeţului în a cărui rază teritorială se află sediul inspectoratului teritorial de muncă în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea în mod curent’, se arată în actul normativ.

Inspectorii de muncă desfăşoară atât activităţi de control inopinate, tematice şi de fond, cât şi activităţi de control organizate conform Programului cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii, respectiv programului propriu de acţiuni al inspectoratului teritorial de muncă.

‘Inspectorul de muncă beneficiază de stabilitate în funcţie şi independenţă faţă de orice schimbare guvernamentală şi orice influenţă neprevăzută din afară, de natură să îi influenţeze libertatea de execuţie, apreciere şi decizie şi care îl poate îngrădi sau împiedica în realizarea activităţii de control’, se mai arată în proiect.

Inspectorul de muncă beneficiază de suplimentarea cu cinci zile lucrătoare a numărului de zile de concediu de odihnă anual, decontarea cheltuielilor de transport pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu în cadrul şi în afara localităţii în care îşi desfăşoară activitatea, perfecţionare profesională, schimburi de experienţă şi o zi liberă, plătită de angajator, cu ocazia Zilei Inspecţiei Muncii.

Potrivit unui amendament adoptat de Senat, ‘de ziua Inspecţiei Muncii nu se vor desfăşura activităţi specifice de control, ci activităţi de informare’.

For decizional pentru acest proiect este Camera Deputaţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Petrescu (ASF): România se situează peste pieţele de capital din regiune şi foarte aproape de economii dezvoltate precum Italia, Franţa sau Spania, dar sub media europeană
Alexandru Petrescu (ASF): România se situează peste pieţele de capital din regiune şi foarte aproape de economii dezvoltate ...
România se situează peste pieţele de capital din regiune şi foarte aproape de economii dezvoltate precum Italia, Franţa sau Spania, dar sub media europeană şi considerabil sub nivelul global,......
VIDEO Centura București. Cele patru mari obstacole din calea modernizării sectorului DN2 – A2
VIDEO Centura București. Cele patru mari obstacole din calea modernizării sectorului DN2 – A2
Lucrările de modernizare a sectorului DN2 - A2 din Centura București vor fi gata abia în aprilie 2028, conform celui mai ...
ONRC anunță că a crescut cu peste 12% numărul de firme și PFA-uri care au intrat în insolvență în primele șase luni din 2026
ONRC anunță că a crescut cu peste 12% numărul de firme și PFA-uri care au intrat în insolvență în primele șase ...
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele şase ...
Cătălin Predoiu: Am depus la Parlament proiectul legii privind integritatea pentru a debloca situația și a nu pierde un jalon din PNRR. Acesta include amendamente care nu reflectă fidel viziunea mea
Cătălin Predoiu: Am depus la Parlament proiectul legii privind integritatea pentru a debloca situația și a nu pierde ...
Ministrul interimar al Justiţiei Cătălin Predoiu a precizat, vineri, că a depus la Parlament în calitate de senator ...