Senatul a aprobat proiectul privind prescrierea faptelor mai vechi de trei ani ce determină conflictul de interese

Senatul a adoptat marţi propunerea legislativă potrivit căreia faptele săvârşite de persoane aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor.
Economica.net - mar, 10 iul. 2018, 11:53
Senatul a aprobat proiectul privind prescrierea faptelor mai vechi de trei ani ce determină conflictul de interese

Proiectul de lege pentru modificarea Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a fost adoptat cu 72 de voturi ‘pentru’ şi 13 voturi ‘împotrivă’.

În cadrul dezbaterilor generale, senatorul Florina Presadă a anunţat că USR se împotriveşte acestei iniţiative legislative şi i-a îndemnat şi pe ceilalţi colegi senatori să procedeze la fel.

‘Vă aduc aminte că există o decizie recentă a CCR, din 4 iulie 2018, care pe un articol de lege similar s-a pronunţat deja şi a spus că acel articol este neconstituţional. Dacă acest proiect de lege trece astăzi de Senat, şi el va fi declarat neconstituţional. Vă îndemn aşadar să chibzuiţi foarte bine la votul pe care îl veţi da astăzi. Este inadmisibil ca faptele săvârşite în situaţie de conflict de interese sau incompatibilitate să rămână nepedepsite şi să se prescrie în termen de trei ani. (…) USR se împotriveşte acestui proiect şi vă îndemn să faceţi acelaşi lucru’, a declarat Presadă.

Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a spus că ‘proiectul de lege este bun şi vine să disciplineze ANI’.

‘Avem un termen general de prescripţie de trei ani şi este treaba ANI să verifice în timp real pe cei care au săvârşit asemenea fapte şi să dispună măsurile necesare. Trei ani sunt suficienţi. Şi al treilea lucru, ca orice termen de prescripţie, el poate fi suspendat, poate fi întrerupt din cauzele prevăzute de lege. Deci, teza susţinută conform căreia nu s-ar mai putea trage la răspundere persoanele care se fac vinovate de asemenea fapte este falsă. Vine dintr-un fel de înţelegere a lucrurilor care nu are nimic de a face cu un sistem democratic şi cu o justiţie corectă. Instituţiile statului trebuie să îşi facă treaba în termenul prevăzut de lege şi nu să vină cineva acum să spună unui ales local că are o incompatibilitate sau o situaţie de conflict de interese din anul 2003 de la Legea 161 când avem prima reglementare, ceea ce ar fi absolut incorect. Pentru aceste motive, eu cred că proiectul propus astăzi este bun şi vine să disciplineze activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate’, a precizat Ţuţuianu.

Iniţiatorii proiectului, 100 de deputaţi social-democraţi, au propus introducerea unui nou articol în textul de lege care să aibă următorul cuprins: ‘Faptele săvârşite de persoane aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor’.

Senatul este Cameră decizională pe acest proiect de lege.

Te-ar mai putea interesa și
Record. Șoferii au scăpat de grija RCA cumpărând direct din afara țării. Axeria Iard, cu peste 1,5 milioane de clienți,  se apropie de fotoliul de lider al pieței RCA
Record. Șoferii au scăpat de grija RCA cumpărând direct din afara țării. Axeria Iard, cu peste 1,5 milioane de clienți, ...
Un trend pe care Economica îl remarcă de mai bine de un an și jumătate este confirmat încă o dată. Axeria Iard (Franța) este foarte aproape să devină lider al pieței RCA din perspectiva......
După CE Oltenia, și Romgaz a scos la vânzare o energie în piață cu livrare anul viitor, dar nici aici nu venit nimeni să cumpere. Prețul cerut: peste 120 de euro/MWh
După CE Oltenia, și Romgaz a scos la vânzare o energie în piață cu livrare anul viitor, dar nici aici nu venit nimeni ...
Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, care este și producător de energie electrică în vechea centrală ...
Românii au renunțat la peste 9 litri de băuturi nealcoolice pe an, în medie. Scădere record la consumul de ape minerale
Românii au renunțat la peste 9 litri de băuturi nealcoolice pe an, în medie. Scădere record la consumul de ape minerale
În 2024, anul în care a fost introdusă așa-numita taxă pe zahăr, românii au băut, în medie, cu 3,9 litri mai puțin ...
Marianne Janik, VP Google Cloud EMEA: Europa a pierdut puțin din capacitatea de a transforma inovația publică în progres economic real – INTERVIU
Marianne Janik, VP Google Cloud EMEA: Europa a pierdut puțin din capacitatea de a transforma inovația publică în progres ...
Europa se confruntă cu dificultăți în transferul inovației din sectorul public către mediul privat, iar acest lucru ...