Senatul a respins proiectul privind numirea directorului SIE de către Parlament

Plenul Senatului a respins luni iniţiativa legislativă care modifică Legea privind Serviciul de Informaţii Externe (SIE), în sensul numirii directorului de către Parlament, la propunerea preşedintelui.
Economica.net - lun, 06 mart. 2017, 15:48
Senatul a respins proiectul privind numirea directorului SIE de către Parlament

Propunerea de lege iniţiată de Cristiana Anghel, în legislatura anterioară, stipulează că SIE este condus de un director, cu rang de ministru, numit de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţă comună, cu majoritatea din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, la propunerea preşedintelui României şi în urma audierii celui propus de către comisia însărcinată să exercite controlul parlamentar asupra activităţii SIE, care va prezenta un raport în faţa celor două Camere ale Parlamentului.

‘Durata mandatului directorului SIE este de patru ani. Mandatul nu poate fi prelungit sau reînnoit’, se arată în textul propunerii legislative.

Calitatea de director al SIE încetează, după caz, la expirarea mandatului, prin demisie, revocare din funcţie, nerezolvarea stării de incompatibilitate în termen de 15 zile de la data alegerii, condamnare penală definitivă, precum şi prin deces, iar revocarea din funcţie se face de către Parlament, în şedinţă comună, la propunerea şefului statului sau a cel puţin o treime din numărul total al parlamentarilor, potrivit proiectului.

Propunerea de lege vizează şi modificarea articolului 15 din Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea SIE, în sensul că ‘personalului Serviciului îi este interzis să facă parte din partide politice, formaţiuni sau organizaţii cu caracter politic sau secret ori să desfăşoare propagandă prin orice mijloace sau alte activităţi în favoarea acestora’.

Propunerea reglementează şi faptul că ‘urmaşilor cadrelor SIE decedate în timpul şi din cauza serviciului, datorită unor acte de devotament excepţional, li se acordă ca pensie salariul integral pe care l-au avut în momentul decesului’.

Propunerea de lege pentru modificarea şi completarea Legii 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe are un caracter organic şi a fost respinsă de Camera Deputaţilor în data de 3 februarie.

Senatul a dezbătut-o în calitate de Cameră decizională şi a respins-o cu majoritate de voturi.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce câştigul mediu brut s-a diminuat cu 2,2%, arată datele publicate,......
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
FMI a revizuit, în scădere semnificativă, estimările pentru evoluţia economiei româneşti în acest an. PIB va avea ...
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea ...
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...