SENTIMENTUL de dimineaţă: Pozitiv. Piaţa pare că se dezlănţuie

„Sentimentul pozitiv din America  a ajuns deja şi la noi. Optimismul că negocierile dintre cele două tabere politice vor împrăştia grijile privind „prăpastia fiscală“ este mare şi la asta se adaugă şi obişnuita ajustare de sfârşit de an a portofoliilor“, a mărturisit, pentru ECONOMICA.NET, Valerian Ionescu, şeful brokerilor de la BCR.
Adrian N. Ionescu - mie, 19 dec. 2012, 07:26
SENTIMENTUL de dimineaţă: Pozitiv. Piaţa pare că se dezlănţuie

Este destul de mare optimismul  ca să spargă pragurile tehnice de rezistenţă care se opun creşterilor?

„Este greu de spus, dar, da optimismul este foarte mare, pe pieţele externe şi asta se vede şi la noi“, a mai spus pentru ECONOMICA.NET, Valerian Ionescu, şeful brokerilor de la BCR.

Prăpastia fiscală“ este denumirea argotică a creşterii fiscalităţii, cu 600 de miliarde de dolari, care ar rearunca în recesiune economia americană şi pe celelate după ea, potrivit temerilor investitorilor.

Temerile par lăsate zdravăn în urmă, acum.

Pe de altă parte, la fiecare termen de raportare a portofoliilor de către administratorii de investiţii către investitori, cei dintâi căută să le sporească  valoarea, atât cât se poate, prin cumpărături care cresc preţurile.

Repere tehnice

Sentimentul pozitiv previzibil de ieri dimineaţă, a apropiat pe cel mai analizat indice de la Bursa din Bucureşti, BET Fi, de  rezistenţa de la 25.000 de puncte (v. cap. DIDACTICE, pt. definiţii).

Sentimentul pozitiv a fost confirmat ieri de o lichiditate aproape ca în vreamea boom-ului de dinainte de criză, de peste 10 milioane de euro.

Totuşi, „avem nevoie de o penetrare decisivă (peste 25.000) înainte de a miza pe un an 2013 pozitiv“, scrie Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities, în raportul de luni. Analistul se sprijină pe indicii tehnice puternice.

„Suntem foarte interesaţi de nivelul de 25.000 de puncte. Considerăm că e pragul la care se va testa tendinţa pozitivă nou conturată. Nu excludem reacţii negative acolo. Însă, odată învins acest prag (25.000), vom putea spune că piaţa românească a intrat în teritoriu pozitiv pentru multă vreme“, scria, într-un  raport anterior  BT Securities, Dan Rusu.

Arhiva

Nu ne grăbim să scoatem din arhivă ideea privind comportamentul uzual din acest an. Ca s-o facem ar trebui să se repete atacul la rezistenţa de 25.000 puncte a BET Fi.

Comportamentul previzibil  al speculatorilor continuă să fie acela de a vinde la limita superioară a intervalului sau canalului lateral, în care a evoluat din vară încoace (24.300 de puncte de indice BET Fi) şi să cumpere la marginea inferioară (circa 22.700 puncte)“.

BET Fi este cel mai nervos şi mai analizat indice al Bursa de  Valori Bucureşti (BVB). Face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP). (pentru alte definiţii şi explicaţii, v. cap. DIDACTICE).

Din punct de vedere tehnic tendinţa naturală pe piaţă este mai departe de a încerca depăşirea rezistenţei de la 24.000 – 24.300, chiar dacă încercarea nu  mai este deloc iminentă.

„Suntem foarte interesaţi de nivelul de 25.000 de puncte. Considerăm că e pragul la care se va testa tendinţa pozitivă nou conturată. Nu excludem reacţii negative acolo. Însă, odată învins acest prag (25.000), vom putea spune că piaţa românească a intrat în teritoriu pozitiv pentru multă vreme“, scria, într-un  raport anterior  BT Securities, Dan Rusu, şeful analiştilor de acolo.

Anterior, piaţa reuşise consolidarea suporturilor de la 23,600 de puncte  şi 22.700 de puncte. Faptul era susceptibil  „să relanseze BET-FI spre 25.800, potrivit unui raport mai vechi al lui Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities din Cluj Napoca.

Pragul de la 23.600 a fost rând pe rând o rezistenţă împotriva creşterii, „penetrată“ de ultimul raliu spre 24.000 de puncte.

La carte scrie că o rezistenţă la creştere, odată învinsă, devine un suport puternic pentru creştere.

Piaţa a mai întâmpinat rezistenţe tari aici (la 24.000 – 24.300 de puncte, n.r.). S-a înregistrat, aşa cum avertizam, cea mai importantă corecţie din ultimele luni“, scria acum câteva săptămâni, Dan Rusu, în raportul său.

Mai există şi varianta optimismului de final de an, potrivit căruia suporturile de la 23.300 – 22.700 de puncte ar putea relansa BET-FI spre 25.800“.

Pe baza raportului BT Securities, ECONOMICA.NET măsoară, periodic,  anume  Ce şanse au leul, euro, aurul şi bursele.

Ultima ediţie a acestei analize este Ce şanse au leul, euro, aurul şi bursele în săptămâna amânării datoriilor Greciei.

 

Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări cu date de arhivă şi corecţii)

 

 „DIDACTICELE“

 

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

 
Te-ar mai putea interesa și
Două scheme de ajutor de stat, de peste 800 mil. euro, pentru instalarea de capacități în regenerabile pentru autoconsum, lansate azi
Două scheme de ajutor de stat, de peste 800 mil. euro, pentru instalarea de capacități în regenerabile pentru autoconsum, ...
Ministerul Energiei a lansat, în această dimineață, apelul de proiecte din cadrul Fondul pentru Modernizare în cadrul Programului-cheie nr. 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea......
Xiaomi anunţă 75.000 de comenzi pentru automobilul electric SU7 şi vrea să livreze 10.000 de unităţi în iunie
Xiaomi anunţă 75.000 de comenzi pentru automobilul electric SU7 şi vrea să livreze 10.000 de unităţi în iunie
Producătorul chinez de smartphone-uri Xiaomi a primit comenzi ferme pentru 75.723 de unităţi din primul său automobil ...
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului ...
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunţat că ţara sa este pregătită să ajute Ucraina să repatrieze ...