SENTIMENTUL de dimineaţă: Europa cheamă Bucureştiul în jocul de-a baba oarba. Se speculează orice

Pieţele europene ale contractelor la termen, unde se pariază pe evoluţia ulterioară a cotaţiilor la burse, incită la o deschidere pozitivă a acestora, pe motiv că ultimele date macroeconomice nu ar justifica oprirea pompei de bani americane numite FED. Urmează încă o săptămână din cele două săptămâni de volatilitate furioasă, promise de analişti.
Adrian N. Ionescu - mie, 26 iun. 2013, 06:46
SENTIMENTUL de dimineaţă: Europa cheamă Bucureştiul în jocul de-a baba oarba. Se speculează orice

Îngrijorările privind iminenţa reducerii infuziei de lichidităţi a Federal Reserve (FED, banca centrală a SUA) sunt temperate de ceea ce Reuters numeşte un lot de date despre economia americană.

Pe de altă parte, sistemul financiar chinez ameninţă cu propria criză de lichidităţi, ceea ce ar trebui să tempereze şi pofta de de reluare a creşterii la marile burse europene.

De-o fi una, de-o fi alta, toate vor fi speculate.

Undeva, în toată ameţeala acestui joc de-a baba oarba, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) supravieţuieşte cu valori de tranzacţii sub limita de avarie.

BVB se află, azi, în situaţia în care erau bursele europene, ieri,  după patru zile de vânzări (furioase la ei). Ba chiar sunt indici BET care au scăzut pentru a cincea zi consecutiv.

Există, prin urmare, şi la noi condiţii să avem o oarecare creştere, măcar ca pauză în scădere. Căci, important, piaţa încă este departe de a se stabiliza după deciziile FED de a întrerupe pomparea de lichidităţi.

Mai multe despre seara de miercuri (săptămâna trecută), când s-a declanşat prăpădul, în articolul FED irită pieţele deşi nu reduce debitul pompei de dolari. Nu încă.

Iar despre mecanismul violenţei cu care pieţele au reacţionat, în:

Ce se ascunde sub violenţa cu care răspund pieţele la reducerea stimulilor de către FED

Reperele tehnice

Suntem, care va să zică, la jumătatea răstimpului de două săptămâni în care volatilităţile burselor vor fi furioase, estimat de Dan Rusu, şeful analiştilor de la casa de brokeraj BT Securities, a Băncii Transilvania:

„Mă aştept ca toată această furie să dureze vreo două săptămâni în cel mai rău caz, după care o să se revină pe creştere. La Bursa noastră mă aştept chiar ca anul să se termine verde (în creştere, n.r), a spus Dan Rusu pentru ECONOMICA.NET, săptămâna trecută şi aşa rămâne, deocamdată.

Reperele tehnice sunt aceleaşi.

„În cel mai rău caz, BET Fi, indicele „oracol“ al Bursei, se va apropia de pragul de alarmă de la 22.500, dar s-ar putea să se oprească la suportul de la 24.000 de puncte. Cred, însă, că va depăşi maximul din martie , de la 28.677, până la sfârşitul anului, rezistenţa cea mai puternică“, a mai dezvăluit Dan Rusu, pentru ECONOMICA.NET.

Nu mai repet celelalte detalii din SENTIMENTUL de luni: Una pe faţă, alta pe dos. În aşteptarea lui Ben.

BET Fi pleacă azi de la un nivel de 24.383 de puncte, nivel relativ confortabil, încă.

Mai multe despre suporturi şi rezistenţe în capitolul „DIDACTICE al tuturor Sentimentelor.

 Ce este mai important din articol, sentimentul, este descris, de obicei, înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări de conjunctură, date de arhivă şi corectură.

 

Arhiva

 

Reluăm şi cele câteva fraze din „Sentimentele“ mai vechi, pentru că utilitatea lor analitică este încă valabilă.

Fie şi măcar pentru că, „la carte scrie“ că o rezistenţă la creştere, odată învinsă, devine un suport puternic pentru creştere. Şi vice – versa.

Până nu foarte demult spuneam că:

* „Odată învinsă rezistenţa de la 27.300, BET Fi ar mai avea de parcurs o serie de creşteri până la pragul de 29.500 de puncte“, scria Dan Rusu în primul raport din acest an.

Două luni mai târziu tendinţa a fost confirmată, iar apoi a fost în frâu de chestiunea cipriotă.

* Tendinţa principală (pe termen mediu) de creştere este în siguranţă atâta vreme cât piaţa se află deasupra „zonei suport“, care se întinde în jurul pragului de la 26.000, între 25.600 şi 26.200, potrivit altui raport săptămânal al lui Dan Rusu.

Zona de confort s-a deplasat mai sus, apoi a coborât până la 24.000.

* Reperul dat în raportul din 4 februarie suna aşa: „Cât timp (BET Fi , n.r.) evoluează peste zona de suport 25.800 – 26.200, tendinţa generală este de creştere“.

* În acest fel, tendinţa de creştere nefiind compromisă, „ulterior, odată învinsă rezistenţa de la 27.300, BET Fi ar mai avea de parcurs o serie de creşteri până la pragul de 29.500 de puncte“.

A mai devenit articol de arhivă şi „penetrarea decisivă“ peste 25.000 de puncte.

De „penetrarea“ respectivă  „aveam nevoie, pentru a miza pe un an 2013 pozitiv“, scria Dan Rusu, în ultimul Indexwatch din 2012.

Am ajuns deseori în acest an să ne punem speranţele că fosta rezistenţă de la 25.000 va funcţiona cu succes ca suport.

Cum luni de zile în urmă analistul spunea: „Suntem foarte interesaţi de nivelul de 25.000 de puncte. Considerăm că e pragul la care BET FI va testa tendinţa pozitivă nou conturată. Însă, odată învins acest prag (25.000), vom putea spune că piaţa românească a intrat în teritoriu pozitiv pentru multă vreme“, scria, într-un  raport  BT Securities, Dan Rusu.

Indicele este o mărime adimensională.

BET Fi este cel mai nervos şi mai analizat indice al Bursa de  Valori Bucureşti (BVB). Face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP). (pentru alte definiţii şi explicaţii, v. cap. DIDACTICE).

Cândva, anul trecut, piaţa reuşise consolidarea suporturilor de la 23,600 de puncte  şi 22.700 de puncte. Faptul era susceptibil  „să relanseze BET-FI spre 25.800, potrivit unui raport mai vechi al lui Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities din Cluj Napoca.

Nu vrem să ne gândim la suporturi atât de vechi. ultima zi în care le-am comentat a fost 25 februarie, în:

SENTIMENTUL de dimineaţă: Mari pretenţii, preţuri blocate. Analiştii pregătesc alternative negative

 

 

 

„DIDACTICELE“

 Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

 Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

 

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

 MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

 LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 15 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

 Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 

AVERTISMENT

Mai întâi:

Cele de mai sus sunt expresiile a ceea ce se cheamă sentiment de piaţă, intuiţii, care se dovedesc a fi corect de cele mai multe ori, dar pot da şi greş. Chiar şi atunci sunt utile, ca repere.

Apoi:

Estimările analitice care se strecoară prin sentimentele de piaţă ale autorului şi ale invitaţilor săi nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă.

Responsabilitatea deciziilor de investiţii, ca şi de căsătorie sau de mers la război (cum zice proverbul), este exclusiv a celor care le iau.

 
Te-ar mai putea interesa și
Băncile au solicitat majorarea plafonului pentru creditele Noua Casă de la 70.000 de euro, la 120.000 de euro, avansul să rămână la 5%. Decizia se va lua în vară
Băncile au solicitat majorarea plafonului pentru creditele Noua Casă de la 70.000 de euro, la 120.000 de euro, avansul ...
Băncile care acordă credite prin programul Noua Casă au solicitat ridicarea plafonului de 70.000 de euro pentru creditele cu avans de 5%, a declarat pentru Economica.net, Dumitru Nancu, directorul......
Klaus Iohannis a promulgat legea pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă
Klaus Iohannis a promulgat legea pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii ...
Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea ...
Banca Mondială a decis să facă publice date confidențiale privind finanțarea piețelor emergente, pentru a crește investițiile în aceste zone
Banca Mondială a decis să facă publice date confidențiale privind finanțarea piețelor emergente, pentru a crește investițiile ...
Grupul Băncii Mondiale a dat joi publicităţii mai multe date confidenţiale cu privire la finanţarea pieţelor emergente, ...
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care ...