SENTIMENTUL de dimineaţă: Pariuri optimiste pe sentimentul german. Gânditorii ZEW se exprimă la prânz

La Bucureşti piaţa de capital este prea ieftină ca să se scumpească, în ciuda eventualului optimism. În Europa lumea pândeşte încrezătoare raportul privind "sentimentul economic" din Germania, exprimat de think tank -ul ZEW.
Adrian N. Ionescu - mar, 18 feb. 2014, 07:19
SENTIMENTUL de dimineaţă: Pariuri optimiste pe sentimentul german. Gânditorii ZEW se exprimă la prânz

Marile pieţe europene vor deschide astăzi în creştere moderată. Investitorii sunt gata să parieze că grupul de gânditori (think tank, nu?) de la institutul ZEW din Mannheim vor exprima un „sentiment economic” favorabil pentru Germania. 

Marii speculatori care pariază, cu instrumente derivate, pe evoluţiile ulterioare ale burselor, mizează pe deschideri în uşoară creştere ale celor mai importanţi indici bursieri ai Europei:  +0,2% pentru DAX la Frankfurt şi +0,1% pentru FTSE 100 la Londra, şi CAC 40 la Paris.

 

Mediul

Paradoxul de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) spune că preţurile sunt prea atractive (mici) ca să le strici cumpărând prea vizibil. Adică piaţa este prea ieftină ca să se scumpească. 

S-a văzut asta în faptul că doar Indicele BET FI nu a crescut, ieri, chit că scăderea a fost nesemnificativă.

„Afară” auspiciile par favorabile. „Orice îmbunătățire a  „sentimentului” ZEW ar sprijini ideea că revenirea economiei europene are suflu şi că încrederea mediului de afaceri a revenit în toate statele membre din zona euro și nu numai în Germania„, scriu analiştii de la  Credit Agricole într-o notă.

De la noi, „dinăuntru”, Mihai Nichişoiu de la Tradeville vede, pe piaţa americană, factorii care încă ar putea determina condiţii monetare „mai relaxate în SUA”, suficient de relaxate pentru ca analistul să şarjeze şi să le compare o a patra campanie de bani gratis a FED (QE4)

Voi continua să pariez în sensul direcţiilor indicate recent: aprecieri ale cotaţiilor aurului, argintului, dolarului australian şi noi maxime record pe bursa americana, probabil în această ordine a importanţei„, scrie analistul de la Tradeville.

 

Reperele tehnice

Lumea ciuguleşte cu grijă, bob cu bob, acţiune cu acţiune, pentru a avea randamente cât mai bune la dividende.

Această situaţie şi, evident, grija pentru sentimentele marilor pieţe faţă de propria lor creştere (exagerată?) fac ca piaţa noastră să arate ca într-o „aparentă consolidare„, potrivit raportului lui Dan Rusu, şeful analiştilor de la  BT Securities Cluj Napoca, trimis luni şi la redacţia ECONOMICA.NET.

Să repetăm reperele pe care analistul şi le-a ajustat cu precizie „farmaceutică”:  o rezistenţă la 31,500 la creşterea indicelui BET FI şi suporturi la 30.500 – 30.750, ce-i drept „minore”.

„Deşi nu excludem o scădere până la suporturile minore 30.750-30.500, BET FI ar trebui
să îşi continue cât de curand creşterile peste 31.500, spre noi maxime faţă de cele din ianuarie„, scrie Dan Rusu.

Indicele BET FI  are reputaţia de oracol, pentru că SIF-urile şi FP, din portofoliul său, au expunere pe aproape tot ce este important din economia României.

BET FI este, de aceea, cel mai sensibil barometru al tendinţelor curente ale Bursei de Valori Bucureşti (BVB), pentru că acţiunile din portofoliul său sunt cele mai vânate şi deci cele mai supuse speculaţiilor.

O cădere sub intervalul delimitat de cele două suporturi amintite mai sus „ar pune probleme scenariului favorit şi ar readuce în discuţie posibilitatea unui nou val de scăderi, în cadrul corecţiei ce ar lua astfel o formă mai complicată”, avertizează analistul clujean.

Amintim că reperele vechi vorbeau de un suport la 30.000 şi de unul de ultimă instanţă la 29.200 de puncte. Iar rezistenţa era la 32.000.

(v. cap. DIDACTICE, mai jos). 

Indicele BET FI nu a impresionat nici ieri cu scăderea sa. Stă tot pe vechiul  suport de conjunctură de la 31.000 de puncte.

Indicele a crescut accelerat la începutul zilei, apoi a corectat după prânz, din cauza deprecierii acţiunilor Fondului Proprietatea, ale SIF Moldova şi SIF Muntenia, din „Clubuil Bâlteanu”. Nava amiral a grupului, SIF Banat Crişana a crescut, devenind prea ieftină. 

Este în siguranţă şi vechiul suport de la de la 30.000 şi, desigur, decât cel de ultimă instanţă de la 29.200 de puncte. 

Pentru rest – există capitolul  Arhivă.

Acolo se găsesc celelalte comentarii încă valabile despre soliditatea tendinţei de creştere.

 

 

Ce este mai important din articol, sentimentul, este descris, de obicei, înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări de conjunctură, date de arhivă şi corectură.

Arhiva

…de MEDIU

 „BRD a raportat pierderi destul de mari, când lumea spera să aibă profit, Nuclearelectrica vede rezultate mai proaste pe 2014 şi, la factori negativi precum „taxa pe stâlp”, se adaugă şi decizii discutabile precum aceea de a obliga companiile de stat să contribuie cu capital la alte companii de stat”, a declarat, săptămâna trecută, Marcel Murgoci, directorul de operaţiuni al casei de brokeraj Estinvest, pentru ECONOMICA.NET.

„Deciziile statului par contra investitorilor şi nu sunt de bun augur, în condiţiile în care aşteptăm listarea Hidroelectrica şi a altor companii mai mari sau mai mici controlate de Guvern. La ce să te aştepţi de la ele?” se întreabă dezamăgit brokerul Marcel Murgoci.

În 12 ianuarie Bursa de Valori din Bucureşti (BVB) a fost în centrul atenţiei celor mai importanţi factori decidenţi ai ţării (cu excepţia preţedintelui). Primul ministru, Guvernatorul BNR şi alţii s-au  întrecut să promită, la o conferinţă, toată susţinerea lor  şi, desigur, liderii pieţei le-au mulţumit.

„Grupul de forţă”  (task force) constituit de BVB şi format din meseriaşi din fondurile de investiţii, bănci, de la autorităţi şi etc, a prezentat soluţiile pentru eliminarea celor „8 bariere” care se opun dezvoltării pieţei.

Citeşte toate detaliile în:

Ce vor investitorii la bursă de la autorităţi. Absurdităţile care trebuie eliminate

Despre „sindromul SIF„, cauzat de permisiunea acordată acestora de a-şi cumpăra una alteia acţiunile vezi şi în:

UPDATE Lovitură pe piaţa de capital: SIF-urile pot cumpăra acţiuni între ele

 

 …de REPERE TEHNICE

Conform scenariului principal descris de analiza BT Securities, „cât timp BET-FI evoluează peste 30.000, suntem în teritoriu pozitiv. Însă o alunecare sub acest prag psihologic ar înclina balanţa în favoarea unui nou val de scăderi sub minimele din 4 februarie, înainte ca SIF-urile să îşi reia tendinţa de ansamblu ascendentă”, conchidea analistul clujean în raportul săui de luni dimineaţă.

Au fost îndeplinite aşteptările „ca de la 30.000 (sau, în cel mai rau caz, de la confluenţa de suporturi 29.500 – 29.200), indicele BET-FI să înceapă recuperarea, sau măcar să se stabilizeze”, după cum scria Dan Rusu, şeful analiştilor casei de brokeraj BT Securities Cluj Napoca, în raportul său săptămânal trimis luni la redacţia ECONOMICA.NET.

Reluarea creşterii va fi confirmată doar după stabilizarea BET FI mai întâi deasupra rezistenţei de la 32.000, apoi peste 33.500. 

„Revenirea accelerată la care am asistat spre finalul anului trecut a fost un semn de epuizare pentru indicii bursieri importanţi. De exemplu, atât indicele Dow Jones cât și indicele S&P 500, își atinseseră și depășiseră deja nivelurile de extensie Fibonacci de 127,2% ale prăbușirii din 2007-2009. Așadar, corecția se lăsase oricum de mult așteptată„, spunea la un moment dat, Mihai Nichişoiu.

Arhiva celei dintâi luni a acestui an este concentrată în SENTIMENTUL din 31 ianuarie:

SENTIMENTUL de dimineaţă: Jocurile volatilităţii. Facebook a salvat ziua în America, Europa n-are erou

Şi mai multe indicii încă valabile mai pot fi găsite în:

SENTIMENTUL de dimineaţă: Banca Mondiala salvează situaţia măcar azi

 

„DIDACTICELE“

Un indice bursier este media ponderată a variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) său. Această medie se face continuu şi se raportează la un reper fixat la lansare (1000 de puncte în România).

Pe pieţele de derivate (futures mai ales), marii jucători anticipează preţurile acţiunilor la bursele europene, anunţă deschideri în creştere.

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.
 
Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt preţuri minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Lichiditatea în creştere pe fondul creşterii cotaţiilor indică încrederea investitorilor.

La fel, lichiditatea mică (valoarea tranzacţiilor), pe fondul scăderii sau stagnării cotaţiilor, indică faptul că presiunea pe vânzare este mică şi că sentimentul este totuşi predominant bun, în ciuda confuziei aparente, care respectă stimulentele negative.

Dar dacă lichiditatea este mare şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 
AVERTISMENT

Mai întâi:

Apariţia unor date şi ştiri noi pe piaţă, ca şi pur şi simplu schimbările percepţiilor investitorilor pot schimba evoluţiile pe parsul zilei. 

SENTIMENTUL din 29 ianuarie este un exemplu. Ziua a început tot într-o încântare. A fost perceput foarte bine faptul că Turcia mărise dobânda de referinţă şi în in ciuda aşteptăriii unei veşti triste de la FED.  După prânz jucătorii au considerat că scăderea dobânzii nu este de ajuns, deşi o numiseră şocantă cu câteva ore înainte.

Cele de mai sus sunt expresiile a ceea ce se cheamă sentiment de piaţă, intuiţii, care se dovedesc a fi corect de cele mai multe ori, dar pot da şi greş. Chiar şi atunci sunt utile, ca repere.

Apoi:

Estimările analitice care se strecoară prin sentimentele de piaţă ale autorului şi ale invitaţilor săi nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă.

Responsabilitatea deciziilor de investiţii, ca şi de căsătorie sau de mers la război (cum zice proverbul), este exclusiv a celor care le iau.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...