Sentinţa în dosarul „Gala Bute”, amânată cu două săptămâni

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat, luni, pentru 28 martie, sentinţa în dosarul 'Gala Bute', în care fostul deputat Elena Udrea este acuzată, printre altele, de luare de mită şi abuz în serviciu.
Economica.net - lun, 13 mart. 2017, 10:47
Sentinţa în dosarul

La ultimul termen, din 1 martie, procurorul de şedinţă a cerut pedepse cu executare spre maximum şi în limitele prevăzute de lege pentru Elena Udrea, Ion Ariton, Rudel Obreja, Tudor Breazu şi Ştefan Lungu. În schimb, pentru Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu şi Marius Botoroagă, procurorii au cerut pedepse cu executare, dar reduse cu o treime, după ce aceştia şi-au recunoscut vinovăţia.

Elena Udrea a spus, la ieşirea din sala de judecată, că nu a avut nicio ezitare în declaraţii de când a început această ‘nebunie’.

‘Mi-au trebuit şi mie doi ani să văd că la ultima faptă nici măcar nu mai eram ministru când s-a întâmplat. (…) Am constatat şi eu că, de fapt, la vremea aceea nu mai eram ministru. Nu poţi să fii atât de disperat să acuzi un om încât să nu te uiţi la un lucru esenţial, dacă mai eram în măsură să săvârşesc presupusa faptă de încercare, tentativă, de a păcăli UE cu fonduri europene. (…) În cei doi ani de când a început această nebunie, nu am o singură ezitare în declaraţii. Lucrul pe care l-am spus de la început l-am spus permanent, cei care au minţit şi-au schimbat de 100 de ori declaraţiile. (…) Deci, sentimentul meu este un sentiment bun. Spuneam că m-am bucurat că este un complet format din femei pentru că, cel puţin în ultimii doi ani, am constatat că femeile sunt mai curajoase şi mai puternice, cu excepţii’, afirma atunci Udrea.

Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie 2015, fiind acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Udrea a stat în arest preventiv în perioada 25 februarie – 7 mai 2015, după care a fost plasată în arest la domiciliu până la data de 16 iunie 2015.

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, fostul preşedinte al FRB, Rudel Obreja, Tudor Breazu – administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, Ştefan Lungu – fost consilier al lui Udrea, Gheorghe Nastasia – fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ana Maria Topoliceanu – fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, Dragoş Marius Botoroagă – administratorul unei firme.

Tudor Breazu şi Rudel Obreja sunt acuzaţi de complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani; Gheorghe Nastasia – luare de mită, Ştefan Lungu – complicitate la dare de mită, Ana Maria Topoliceanu – luare de mită, Dragoş Marius Botoroagă – de dare de mită, Ion Ariton – participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou sistem informatic integrat la AFM în valoare de 145 mil. euro, anunţă Ministerul Mediului
Un nou sistem informatic integrat la AFM în valoare de 145 mil. euro, anunţă Ministerul Mediului
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va beneficia de o alocare în valoare de aproape 145 de milioane de lei pentru o investiţie ce presupune implementarea unui sistem informatic integrat,......
Honor lansează seria de telefoane Magic8 pe piața din România
Honor lansează seria de telefoane Magic8 pe piața din România
HONOR anunță debutul seriei HONOR Magic8 pe piața din România, disponibilă la o selecție de parteneri începând de ...
Confortul casei începe de la intrare. Cum alegi ușa de exterior ideală cu idei de la TotulDespreUsi?
Confortul casei începe de la intrare. Cum alegi ușa de exterior ideală cu idei de la TotulDespreUsi?
O locuință modernă și completă are nevoie de bariere termice solide pentru a reduce costurile de întreținere și a ...
O nouă eră pentru criptomonede. Ce înseamnă 2026 pentru activele digitale (analiză Bitget)
O nouă eră pentru criptomonede. Ce înseamnă 2026 pentru activele digitale (analiză Bitget)
Anul acesta, piaţa criptomonedelor intră într-o etapă mai disciplinată, cu reguli mai clare, iar spaţiul pentru improvizaţie ...