Serbia începe marţi negocierile de aderare la Uniunea Europeană

Prima conferinţă interguvernamentală Serbia-Uniunea Europeană (UE), care marchează începutul oficial al negocierilor de aderare ale Serbiei la blocul comunitar, este prevăzută pentru marţi la Bruxelles. 
Economica.net - lun, 20 ian. 2014, 14:49
Serbia începe marţi negocierile de aderare la Uniunea Europeană

La conferinţa care începe marţi dimineaţa în clădirea Consiliului, Uniunea Europeană va fi reprezentată de ministrul grec de externe Evanghelos Venizelos, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE, şi de comisarul european pentru extindere, Stefan Fule, iar din partea Serbiei vor participa premierul Ivica Dacic şi prim-vicepremierul Aleksandar Vucic, relatează luni agenţia de presă sârbă Tanjug.

Va avea loc o ceremonie cu semnificaţie în principal simbolică, a declarat pentru Tanjug purtătorul de cuvânt al comisarului european Fule, Peter Stano. Conform protocolului, la conferinţa de marţi, care va avea loc în marja Consiliului Afaceri Externe al UE, va fi prezentat mai întâi cadrul de negociere cu UE, iar imediat apoi platforma de negociere a Serbiei.

Guvernul sârb a adoptat vinerea trecută o declaraţie introductivă, care este confidenţială şi va fi citită la conferinţa de marţi. Nici cadrul de negociere al UE, adoptat la o reuniune a Consiliului ministerial de la sfârşitul lui 2013, nu a fost făcut public, dar Tanjug a avut acces la document luna trecută.

Este vorba despre un text de 25 de pagini în trei părţi, privind principiile de bază al procesului de negociere, conţinutul negocierilor şi procedura de negociere. Documentul cuprinde o descriere a celor 35 de capitole de negocieri de aderare, ultimul capitol – cel care se referă la procesul de normalizare a relaţiilor dintre Belgrad şi Pristina – fiind cel care se bucură de cel mai mare interes din partea publicului. Anul trecut, Consiliul European a fost scena unei intense dezbateri asupra capitolului 35, menţionează Tanjug.

Versiunea finală a cadrului cuprinde o formulare potrivit căreia înainte de finalizarea procesului de negocieri trebuie să aibă loc o normalizare ‘cuprinzătoare’ a relaţiilor Serbiei cu Kosovo şi nu o normalizare ‘deplină’, asupra căreia insistau Marea Britanie şi Germania.

În plus, cadrul mai prevede un acord cu forţă legală ce ar urma să fie semnat de Belgrad şi Pristina înainte de aderarea lor la UE, văzut de diplomaţii europeni drept o garanţie a normalizării permanente a relaţiilor, în locul cerinţei de recunoaştere oficială a Kosovo de către Belgrad.

Ministrul sârb fără portofoliu pentru Kosovo, Aleksandar Vulin, a anunţat că screening-ul privind capitolul 35 de negocieri va avea loc miercuri, 22 ianuarie, iar oficialii UE urmează să vină cu o explicaţie mai detaliată privind aşteptările pe care le au de la procesul de normalizare a relaţiilor dintre Belgrad şi Pristina.

În 2013, Serbia a finalizat cu succes etapele de screening pentru capitolul 32, cu privire la controlul financiar, capitolul 23, referitor la justiţie şi drepturi fundamentale, şi capitolul 24, cu privire la afacerile interne.

Odată finalizată procedura de screening, Consiliul European va da undă verde pentru lansarea negocierilor pe capitole individuale şi este de aşteptat ca primele capitole să fie deschise în septembrie acest an. De regulă, sunt deschise mai întâi capitolele referitoare la justiţie, poliţie şi apărarea drepturilor fundamentale, dar în cazul Serbiei acestora li se va adăuga şi capitolul 35.

Având în vedere că negocierile de aderare a Croaţiei au durat în total opt ani – perioadă care a inclus şi o pauză de doi ani determinată de neîndeplinirea obligaţiilor Zagrebului faţă de Tribunalul Penal Internaţional de la Haga pentru crime de război în fosta Iugoslavie -, se aşteaptă ca negocierile de aderare a Serbiei să se încheie cel mai devreme la sfârşitului anului 2020, mai notează Tanjug

Te-ar mai putea interesa și
Animawings a primit al șaselea avion nou A220 în flotă
Animawings a primit al șaselea avion nou A220 în flotă
Compania aeriană AnimaWings a primit în flotă al șaselea avion nou A220 și zboară acum cu opt avioane. În primăvara acestui an, compania anunța vânzarea a 50% din acțiuni. ...
VIDEO Autostrada A10 Sebeș – Turda: Marți vor începe lucrările de reparații, după ce a apărut o nouă surpare
VIDEO Autostrada A10 Sebeș – Turda: Marți vor începe lucrările de reparații, după ce a apărut o nouă surpare
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj informează că va demara marți lucrările necesare pe sectorul afectat ...
Prețul petrolului este în scădere după ce OPEC+ a decis să majoreze producția de petrol luna viitoare
Prețul petrolului este în scădere după ce OPEC+ a decis să majoreze producția de petrol luna viitoare
Cotațiile petrolului au înregistrat scăderi moderate luni, după ce OPEC+ a decis să majoreze din nou țintele de producție ...
Tranzacția momentului în construcții: Gigantul STRABAG cumpără firma de construcții de la omul de afaceri Giani Canschi, cu afaceri de peste 63 de milioane de euro
Tranzacția momentului în construcții: Gigantul STRABAG cumpără firma de construcții de la omul de afaceri Giani Canschi, ...
STRABAG SE a semnat un acord pentru achiziția constructorului român Daroconstruct din Iași. Firma este deținută de omul ...