Serbia va fi următorul stat care se va alătura Uniunii Europene, afirmă şeful diplomaţiei sârbe

Şeful diplomaţiei sârbe Ivan Mrkic este sigur că Serbia va fi următorul stat care se va alătura Uniunii Europene, relatează luni agenţia de presă Tanjug.
Economica.net - lun, 16 sept. 2013, 17:20
Serbia va fi următorul stat care se va alătura Uniunii Europene, afirmă şeful diplomaţiei sârbe

Încrederea lui Mrkic se bazează pe convingerea că aderarea Serbiei la UE este şi dorinţa acelor state care sunt deja parte a familiei europene, dar oficialul sârb recunoaşte că au mai rămas multe de făcut pe acest parcurs.

‘Cred cu tărie în aceasta. Credinţa mea este în parte bazată pe prietenia şi sprijinul pe care partenerii noştri din UE ni-l oferă şi ştiu că nu îi vom dezamăgi’, a explicat Mrkic într-un interviu publicat de cotidianul belgrădean Kurir. Vorbind despre consolidarea diplomaţiei sârbe de-a lungul lumii, el a subliniat că birourile diplomatice şi reprezentanţele consulare sârbe din orice ţară ar putea contribui la eforturile menite să impulsioneze dezvoltarea economică.

În perioada ce urmează, MAE sârb îşi va spori orizontul nivelului de angajare cu privire la protejarea intereselor cetăţenilor sârbi de peste hotare, potrivit ministrului.

Referitor relaţiile cu SUA, Ivan Mrkic a spus că acestea sunt foarte bune, că există din ce în ce mai multă înţelegere, ‘comunicarea este intensă, iar contactele politice sunt constante’.

‘Cu greu îmi mai pot aminti de contacte atât de bune cu Washingtonul. Suntem foarte mulţumiţi de acestea şi ne dorim să le aprofundăm şi să le extindem şi mai mult, în toate domeniile’, a conchis ministrul sârb de externe. 

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...