‘Serioase divergenţe’ în privinţa Ucrainei între Putin şi Merkel

'Serioase divergenţe' există încă în privinţa crizei ucrainene între preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel, a declarat vineri dimineaţa purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la puţin timp după întâlnirea dintre cei doi lideri de la Milano, unde are loc summitul Europa-Asia.
Economica.net - vin, 17 oct. 2014, 06:32
'Serioase divergenţe' în privinţa Ucrainei între Putin şi Merkel

‘Există încă serioase divergenţe în legătură cu geneza conflictului intern din Ucraina şi cauzele profunde a ceea ce se petrece în prezent’ în această ţară, a afirmat Peskov la finalul convorbirilor care au durat două ore şi jumătate şi care s-au încheiat mult după miezul nopţii, după cum relatează agenţiile de presă ruse.

Dmitri Peskov a precizat că, în cursul întâlnirii lor, Vladimir Putin şi Angela Merkel au discutat probleme legate de aplicarea şi respectarea acordurilor de la Minsk, care au permis instituirea unui armistiţiu în estul Ucrainei, în cadrul convorbirilor punându-se accent pe necesitatea finalizării procesului de dezangajare a părţilor implicate în conflict. Preşedintele rus şi cancelarul german au discutat şi problema gazului, în contextul disputei dintre Moscova şi Kiev ca urmare a deciziei din luna iunie a Gazprom de a întrerupe livrările către Ucraina.

Liderul de la Kremlin, care participă pentru prima dată la summitul Europa-Asia, urmează să se întâlnească vineri la Milano cu omologul său ucrainean Petro Poroşenko, ultima lor întrevedere având loc la sfârşitul lunii august în capitala belarusă, Minsk. Întâlnirea dintre cei doi preşedinţi se va desfăşura în prezenţa mai multor lideri europeni, între care cancelarul Angela Merkel, preşedintele francez François Hollande, premierul britanic David Cameron, şeful guvernului italian Matteo Renzi şi preşedinţii Consiliului European şi Comisiei Europene, Herman Van Rompuy şi Jose Manuel Barroso. Se aşteaptă ca situaţia din Ucraina şi dosarul gazului să fie din nou abordate în cadrul acestor discuţii.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...