Serviciul de Telecomunicaţii Speciale are un nou director general

Ionel Sorinel Vasilca, adjunct din 2005 al directorului STS, a fost numit şef al Serviciului, prin decizia CSAT, la propunerea preşedintelui Klaus Iohannis, scrie News.ro.
Economica.net - mar, 01 aug. 2017, 13:30
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale are un nou director general

„În ceea ce priveşte Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Preşedintele României a propus Consiliului şi acesta a aprobat eliberarea din funcţie a domnului general Marcel Opriş, directorul Serviciului, şi a domnului general-maior Ioan Balaure, adjunctul directorului. De asemenea, la propunerea Preşedintelui Klaus Iohannis, CSAT a aprobat numirea domnului general-maior ing. Ionel-Sorinel Vasilca în funcţia de director”, se arată în comunicatul de presă de la finalul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, potrivit News.ro.

Conform sursei citate, Vasilca a absolvit cursurile liceului militar, apoi ale Academiei Tehnice Militare şi şi-a desfăşurat întreaga activitate de ofiţer inginer în cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, parcurgând toate etapele evoluţiei profesionale şi militare. Până în prezent, a ocupat funcţia de adjunct tehnic al directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, din decembrie 2005.

El are vârsta de 51 de ani.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în 26 iulie, decretul de trecere în rezervă a şefului STS, generalul Marcel Opriş. Preşedintele Iohannis a semnat şi decretul de trecere în rezervă a unuia dintre cei doi directori adjuncţi ai STS, generalul maior Ioan Balaure. Marcel Opriş era directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale de 12 ani.

Conform celei mai recente declaraţii de avere publicate pe site-ul STS, Vasilca deţine, împreună cu soţia sa, terenuri intravilane în Breaza, în comuna Cristian din judeţul Sibiu şi în comuna Săvineşti din judeţul Neamţ, cote părţi din terenuri agricole în Săvineşti şi Roznov în judeţul Neamţ şi un teren în extravilanul comunei Cristian, precum şi un apartament de 65 mp. şi cotă parte dintr-un alt apartament din Bucureşti, o casă de vacanţă de 136 mp. în Sibiu şi o casă de locuit de 80 mp. în Săvineşti.

El are şi două autoturisme – Opel Astra N’joy fabricat în 2006 şi Fiat Brava SX din 1997 – şi o rulotă Burnster fabricată în 1980.

Vasilca are în conturi la mai multe bănci peste 19.000 de lei, 2.000 USD şi 28 Euro, dar a contractat şi două credite la Bancpost de 79.650 Euro (scadent în 2027) şi 32.000 Ron (scadent în acest an).

În ultimul an fiscal încheiat, el a încasat de la STS un salariu anual de 118.573 Ron, iar soţia sa, care este prodecan la Universitatea Tehnică de Construcţii, Facultatea de Geodezie, 59.472 Ron din salariu, iar ca PFA, din lucrări de cadastru, suma de 1.099 Ron.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine Action, cu 1.500 de produse la 5 lei, mai deschide un magazin
Lanțul de magazine Action, cu 1.500 de produse la 5 lei, mai deschide un magazin
Action, retailerul olandez de tip discount pentru produse non-alimentare, continuă să se extindă pe piața din România. Compania a inaugurat o nouă unitate în Hațeg, al 17-lea al rețelei....
ANAF așteaptă clarificări de la BNR, dar legislația în domeniul criptomonedelor nu poate genera acum decât litigii. Problemele încep de la înregistrările contabile – avocat
ANAF așteaptă clarificări de la BNR, dar legislația în domeniul criptomonedelor nu poate genera acum decât litigii. ...
Demersurile ANAF în privința controalelor pe zona criptomonedelor sunt lăudabile, dar legislația nu este clară, astfel ...
Record de cereri de negociere cu băncile. Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile în cadrul CSALB. Ce au solicitat?
Record de cereri de negociere cu băncile. Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile ...
În prima jumătate a acestui an consumatorii au trimis un număr record de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, ...
Vânzările de smartphone-uri au coborât la cel mai redus nivel din ultimii 13 ani. Analiştii se aşteaptă la creşteri de preţuri în lunile următoare
Vânzările de smartphone-uri au coborât la cel mai redus nivel din ultimii 13 ani. Analiştii se aşteaptă la creşteri ...
Livrările globale de smartphone-uri au scăzut cu 11% în ritm anual în trimestrul al doilea, atingând cel mai scăzut ...