Serviciul local de mesaje SMS a devenit din nou activ în Iran, după ce a fost blocat în urmă cu nouă zile

Iranul a reluat sâmbătă funcţionarea serviciului intern de mesaje SMS, după ce aceasta fusese blocat timp de nouă zile de către autorităţi, care au impus o tăiere a comunicaţiilor, întrerupând internetul global şi apelurile internaţionale pe fondul protestelor care au zguduit ţara, informează EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 17 ian. 2026, 14:05
Serviciul local de mesaje SMS a devenit din nou activ în Iran, după ce a fost blocat în urmă cu nouă zile

„Mesajele SMS pe telefoanele mobile au fost reactivate acum câteva minute”, a relatat agenţia de ştiri Tasnim sâmbătă dimineaţa devreme, fără a oferi detalii suplimentare.

EFE a confirmat că mesageria SMS este din nou operaţională.

Mesajele SMS internaţionale rămân însă nefuncţionale, la fel ca şi accesul global la internet, iar singura modalitate de a comunica în străinătate este prin telefon.

Iranul a întrerupt toate comunicaţiile şi accesul la internet pe 8 ianuarie, pe măsură ce protestele s-au intensificat în acea zi.

Aceste proteste începuseră pe 28 decembrie, când comercianţii din Teheran şi-au închis afacerile din cauza prăbuşirii rialului, dar s-au răspândit curând în toată ţara, fiind scandate lozinci precum „Moarte Republicii Islamice” şi „Moarte lui Khamenei”.

Joi, 8 august, protestele au atins apogeul cu o explozie de demonstraţii în aproape tot Iranul, care au degenerat în acte de vandalism împotriva clădirilor publice, fiind jefuite bănci şi incendiate 53 de moschei, potrivit surselor oficiale.

Teheranul susţine că nu are o cifră exactă a numărului de morţi în protestele care au avut loc în ultimele săptămâni şi pe care le atribuie unor mercenari susţinuţi de Israel şi SUA.

Cu toate acestea, ONG-urile de opoziţie cu sediul în exil, cum ar fi Iran Human Rights, au estimat numărul morţilor la 3.428.

Autorităţile iraniene au anunţat vineri că cel puţin 3.000 de persoane, pe care le-a calificat drept „terorişti”, au fost arestate în timpul protestelor.

Această cifră este mult mai mică decât cea furnizată de ONG-urile cu sediul în afara Iranului. Conform ultimului bilanţ al ONG-ului HRANA au avut loc peste 19.000 de arestări.

În ultimele zile, calmul a revenit în ţară, deşi o prezenţă puternică a poliţiei rămâne pe străzi, iar serviciul de internet continuă să nu fie disponibil.

Te-ar mai putea interesa și
MApN – Atacuri cu drone în porturile ucrainene de la Dunăre. Nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian românesc
MApN – Atacuri cu drone în porturile ucrainene de la Dunăre. Nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian ...
Ministerul Apărării Naţionale a informat că, în noaptea de duminică spre luni, porturile ucrainene de la Dunăre au fost ţinta unor atacuri masive cu drone....
Alegeri Bulgaria: Prima femeie preşedinte? Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câştigat prezidenţialele (exit-poll-uri)
Alegeri Bulgaria: Prima femeie preşedinte? Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câştigat prezidenţialele ...
Iliana Iotova, care pledează pentru dialog cu Moscova pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a câştigat duminică ...
Dacia Mioveni, în competiție-surpriză cu uzina grupului Renault din Valladolid pentru viitoare proiecte, inclusiv Duster. Christophe Dridi: „Trebuie să ne trezim. Acum!”
Dacia Mioveni, în competiție-surpriză cu uzina grupului Renault din Valladolid pentru viitoare proiecte, inclusiv Duster. ...
Uzina Dacia de la Mioveni traversează o perioadă dificilă, în care reducerea volumelor de producție, costurile ridicate ...
Israel – Rezultatul alegerilor nu e pus sub semnul întrebării de suspiciunile de fraudă, susţine preşedintele comisiei electorale
Israel – Rezultatul alegerilor nu e pus sub semnul întrebării de suspiciunile de fraudă, susţine preşedintele ...
Rezultatele alegerilor legislative, care au adus progrese pentru două partide arabe, nu vor fi puse sub semnul întrebării ...