Sfaturi simple pentru reducerea facturii la încălzire atunci când ai centrală termică

Revizia, verificările tehnice periodice, dar şi acţiuni adiacente precum eliberarea de orice obiect a radiatorului sau folosirea unui termostat, conduc la o eficienţă mai mare a centralei, deci costuri mai scăzute la încălzire.
Economica.net - mar, 07 oct. 2014, 21:26
Sfaturi simple pentru reducerea facturii la încălzire atunci când ai centrală termică

Costurile lunare pentru încălzirea locuinței  pot fi reduse prin verificări tehnice periodice (VTP), folosirea corectă a echipamentelor, dar şi prin revizii . Toate aceste măsuri conduc la randamente superioare ale centralei, deci facturi mai mici la încălzire şi apă caldă, spun reprezentanţii Ariston, liderul naţional în vânzarea de centrale termice.

În plus, există metode ce nu implică direct centrala, dar care o ajută să funcţioneze la randamente pe mari precum verificarea ca radiatoarele să nu fie acoperite cu obiecte ce pot bloca schimbul de căldură şi izolarea geamurilor, uşilor şi chiar a pereţilor, acestea fiind sursa celor mai mari pierderi de căldură din locuinţă. Menţinerea unei temperaturi constante în camere, în jurul valorii de 21  C, este, de asemenea, importantă, alături de folosirea de dispozitive de reglare (crono-termostate) ce pot aduce economii considerabile prin programarea funcţionării centralei termice. Efectuarea verificării tehnice periodice obligatorii la timp şi a activităţilor de mentenanţă sunt necesare pentru a se prelungi durata de viaţă a sistemului şi vor asigura parametrii optimi de funcţionare, evitând consumuri nejustificate.

”Verificarea tehnică periodică și reviziile regulate sunt operaţiuni esențiale pe care utilizatorii de centrale termice trebuie sa le ia în calcul încă de la cumpărarea unui aparat. În acest sens, recomandarea noastră este ca achiziţia să fie influenţată de perioada de garanţie şi de serviciile post-garanţie puse la dispoziţie de producător”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

Potrivit studiilor companiei, în acest moment, doar aproximativ 10% dintre românii care se află în căutarea unei centrale termice de apartament consideră perioada de garanţie şi calitatea serviciilor de mentenanţă drept criterii esenţiale de selecţie, însă acest procent este în creştere de la an la an.

La polul opus, în cazul unei achiziţii pentru înlocuirea unei centrale termice mai vechi, procentul clienţilor care sunt interesaţi în special de aceste aspecte este mult mai mare, aceştia având deja experienţa utilizării unui sistem.

„Cum se apropie sezonul rece, este foarte important ca centrala termică să fie pregătită pentru a avea cele mai bune rezultate în perioada următoare. Astfel, verficarea tehnică periodică, realizarea reviziei pentru a se verifica starea componentelor şi controlarea întregii instalaţii sunt paşi esenţiali pentru prevenirea eventualelor neplăceri, dar şi pentru prelungirea duratei de viaţă a centralei”, a adăugat Cătălin Drăguleanu.

Ariston Thermo România este filiala locală a companiei italiene Ariston Thermo Group, lider internaţional în producţia şi furnizarea unei game complete de echipamente şi servicii destinate încălzirii şi producerii de apă caldă menajeră. Pe această piaţă mai activează şi alţi jucători mari precum Romstal, Vaillant sau Viessmann.

Te-ar mai putea interesa și
Sondaj CURS: 75% dintre bucureşteni consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită
Sondaj CURS: 75% dintre bucureşteni consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită
Percepţia bucureştenilor privind direcţia generală a ţării este preponderent negativă, trei sferturi fiind de părere că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, arată un sondaj......
Ungaria va bloca cel de-al 20-lea pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei
Ungaria va bloca cel de-al 20-lea pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei
Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a anunţat duminică decizia ţării sale de a bloca adoptarea de către Uniunea ...
Vine primăvara. Ce temperaturi vor fi săptămâna viitoare în România
Vine primăvara. Ce temperaturi vor fi săptămâna viitoare în România
Vremea se va încălzi în toate regiunile pe parcursul săptămânii viitoare, iar temperaturile diurne vor urca în anumite ...
Apel disperat al primarului din Reșița, către ministrul Energiei: “Dați banii oamenilor!” Parcul fotovoltaic al orașului, care urma să primească bani de la Minister este 90% gata, dar statul tot nu plătește constructorul român
Apel disperat al primarului din Reșița, către ministrul Energiei: “Dați banii oamenilor!” Parcul fotovoltaic al orașului, ...
Ioan Popa, primarul orașului Reșița, cere apăsat Ministerului Energiei să facă plata constructorului parcului fotovoltaic ...