Shhaideh: Mărirea cu 30% a salariilor aleşilor locali nu va avea un impact major asupra finanţelor

Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe la Iaşi, că majorarea salarială pentru aleşii locali nu va avea un impact major asupra finanţelor naţionale.
Economica.net - mar, 14 mart. 2017, 18:36
Shhaideh: Mărirea cu 30% a salariilor aleşilor locali nu va avea un impact major asupra finanţelor

Întrebată de jurnalişti dacă economia românească poate susţine amendamentul trimis la Guvern privind majorarea salariilor preşedinţilor de Consilii Judeţene şi a primarilor cu 30%, ea a afirmat că nu crede că mărirea va avea un impact major asupra finanţelor naţionale.

‘Deci vorbim de salariile aleşilor locali şi de un amendament la Ordonanţa 2/2017, acolo unde au fost majorate cu 20% salariile autorităţilor locale şi cu 50% cele din familia de cultură, familia ocupaţională cultură. Dacă amendamentul este un amendament propus la nivel de Parlament vom face şi noi impactul, dar noi totuşi considerăm, dacă îmi permiteţi, 41 de preşedinţi de Consilii Judeţene şi 3.200 de primari, nu credem că va avea un impact major asupra finanţelor naţionale’, a precizat Sevil Shhaideh.

Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh a fost prezentă marţi în municipiul Iaşi, unde s-a întâlnit cu primarii din judeţ, susţinând ulterior o conferinţă de presă.

Te-ar mai putea interesa și
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Înainte de Jocurile Olimpice din 2028, orașul californian Los Angeles își dezvoltă primul amplasament pentru taxiuri aeriene electrice, conceput să transporte pasageri către și dinspre oraș......
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
Seceta persistentă și căldura dogorâtoare din această vară au devastat ecosistemele și afacerile din întreaga regiune, ...
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE
Islandezii au votat pentru a rămâne în afara Uniunii Europene, a relatat duminică postul de televiziune RUV, respingând ...
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea ...