Shutdown în SUA: Întâlnirea dintre Obama şi liderii Congresului privind criza bugetară a fost „amânată”

Întâlnirea prevăzută pentru luni după-amiază între preşedintele Barack Obama şi liderii din Congres privind un compromis bugetar a fost "amânatâ", a transmis Casa Albă, fără a oferi o nouă dată, relatează AFP.  Obama apreciază că actuala criză bugetară de la Washington ar putea fi rezolvată dacă republicanii din Congres vor coopera. Statele Unite ar putea deveni prima ţară occidentală care intră în default după Germania nazistă în 1933, dacă impasul din Congres privind creşterea plafonului de îndatorare va pune statul federal american în postura de a nu-şi putea plăti datoriile la scadenţă.
Economica.net - mar, 15 oct. 2013, 04:39
Shutdown în SUA: Întâlnirea dintre Obama şi liderii Congresului privind criza bugetară a fost

Însă preşedinţia americană a lăsat să se înţeleagă că amânarea acestei reuniuni prevăzută iniţial pentru ora locală 15:00 (22:00, ora României) nu constituie un semn negativ, subliniind că a luat această decizie „pentru a permite liderilor Senatului să continue să realizeze progrese importante către o soluţie în vederea ridicării plafonului datoriei şi redeschiderii administraţiei”.

Chiar înainte de acest anunţ, liderul majorităţii democrate din Senat, Harry Reid, şi liderul minorităţii republicane, Mitch McConnell, şi-au declarat optimismul faţă de posibilitatea de a ajunge la o soluţie în ceea ce priveşte criza politică care paralizează Washingtonul de două săptămâni.

„Sunt foarte optimist că vom ajunge la un acord rezonabil în cursul săptămânii pentru a pune capăt paralizării statului, a plăti facturile ţării şi a porni negocierile pe termen lung pentru a plasa ţara noastră pe un soclu bugetar solid”, a asigurat Reid la începutul şedinţei din Senat.

McConnell a evocat anterior „schimburi foarte constructive (cu Reid) privind direcţia de urmat”. Şi el şi-a declarat „optimismul asupra faptului că vom ajunge la un rezultat care va fi acceptabil pentru cele două partide”.

Aleşii încearcă să rezolve două probleme în acelaşi timp: ridicarea plafonului datoriei şi adoptarea unei legi a finanţelor pentru a redeschide agenţiile federale parţial închise de la 1 octombrie, din cauza disputelor bugetare.

SUA ar putea deveni prima ţară occidentală care intră în default după Germania nazistă în 1933

Statele Unite ar putea deveni prima ţară occidentală care intră în default după Germania nazistă în 1933, dacă impasul din Congres privind creşterea plafonului de îndatorare va pune statul federal american în postura de a nu-şi putea plăti datoriile la scadenţă.

Germania a încetat unilateral să mai achite scadenţele datoriei pe termen lung la 6 mai 1933, la numai trei luni după ce Adolf Hitler a fost instalat în postul de cancelar. Neplata datoriilor l-a ajutat pe Hitler să-şi consolideze forţele, după ani de instabilitate politică în care Republica de la Weimar s-a luptat cu îndatorarea ridicată.

„Acestea sunt în general evenimente catastrofice. (…) Nu există final fericit”, a declarat Eugene N. White, profesor de istorie a economei la Universitatea Rutgers din New Jersey, potrivit Bloomberg.

Datoria uriaşă a Germaniei ca urmare a reparţiilor de război a declanşat hiperinflaţie, blocaje politice şi de finanţare şi a adus naziştii la putere, iar ulterior default-ul. Datoria uriaşă poate conduce la rezultate greu de prevăzut, precum războiul civil şi despotismul care au devastat Florenţa după ce regele Edward al III-lea al Angliei a refuzat să-şi plătească datoriile către băncile oraşului stat italian în 1339 sau revoluţia din 1779 din Franţa, venită în urma a două default-uri ale coroanei franceze în 1770 şi 1788.

Un default al SUA, cea mai mare economie a lumii, riscă să genereze consecinţe devastatoare la nivel global, cu prăbuşiri pe burse din Brazilia până în Elveţia şi blocarea pieţei de 5.000 de miliarde de dolari a datoriei emise de Trezoreria SUA. Costurile de împrumut ar creşte puternic, rolul dolarului de monedă de rezervă a lumii ar fi pus la îndoială, iar economiile SUA şi ale altor ţări ar risca să intre în recesiune.

Liderii partidelor din Senatul SUA negociază pentru a evita intrarea ţării în default după ce autoritatea de împrumut a statului va fi epuizată la 17 octombrie. După 17 octombrie, SUA vor avea lichidităţi de 30 de miliarde de dolari, la care se vor adăuga veniturile la buget, iar statul ar putea ajunge în situaţia de a nu putea plăti scadenţele în intervalul 22-31 octombrie, potrivit Biroului pentru Buget din Congres.

Germania, cu o datorie de 132 miliarde mărci aur pentru reparaţii de război şi cu interdicţia de a exporta în ţările învingătoare din Primul Război Mondial, a trecut prin mai multe default-uri începând din 1922, a declarat Albrecht Ritschl, profesor de istorie a economiei la London School of Economics.

Dacă o companie care nu-şi poate plăti datoriile intră în faliment, este divizată, vândută unui competitor sau se restructurează, default-ul unei ţări este diferit, notează Bloomberg.

Republica de la Weimar a amânat plăţi, a oprit transferuri, a reformat moneda şi a şters datorii, obţinând o serie de concesii de la creditori, înainte ca naziştii să respingă în totalitate obligaţiile în 1933.

Situaţia datoriilor Germaniei a fost clarificată abia în 1953, printr-un acord care efectiv a amânat plăţile până după reunificarea Germaniei, a afirmat Timothy Guinnane, profesor de istorie a economiei la Universitatea Yale.

Statele Unite, dornice să transforme Germania într-un bastion împotriva comunismului, au exercitat presiuni pentru acordarea de facilităţi Germaniei. Guvernul de la Berlin a finalizat în octombrie 2003 rambursările la obligaţiuni de 150 de milioane de euro emise pentru a finanţa plata reparaţiilor de război.

Germania şi Franţa au trecut prin default de câte opt ori fiecare începând cu anul 1800, afirmă economiştii Carmen Reinhart şi Kenneth Rogoff în cartea „This time is different” (De data asta este diferit). În timp ce Germania a fost suficient de mare şi de importantă strategic pentru a primi ajutor, default-ul de obicei nu se încheie cu bine pentru ţările mici.

Statele Unite s-au mai aflat în situaţia de a nu-şi respecta la literă obligaţiile financiare. În 1979, Trezoreria a întârziat plata a 122 milioane de dolari din cauza unor probleme tehnice, au scris Terry Zivney şi Richard Marcus în 1989, în cartea „The Financial Review” (Analiza finaniară).

În 1935, Curtea Supremă a decis că statul federal poate respinge cererile pentru plata în aur la obligaţiuni care dădeau posesorilor acest drept. Pentru că termenii contractului nu au fost respectaţi în totalitate, unele persoane afirmă că este o situaţie echivalentă cu default-ul.

De asemenea, în 1790, SUA au amânat până în 1801 plata dobânzilor la obligaţiuni preluate de statul federal, afirmă Reinhart şi Rogoff.

Argentina a intrat de cinci ori în default începând din 1951, iar în 2001 a stabilit un nou record pentru cea mai mare restructurare de datorie din istorie. Recordul a fost doborât de Grecia în 2012. Investitorii care deţin obligaţiuni ale Argentinei se judecă încă cu statul din America de Sud.

Incluzând şi restructurarea datoriei din 2012, Grecia a trecut prin şase situaţii de default începând din secolul XIX. Statul elen s-a aflat mai mult de jumătate din ultimele două secole în default

Barack Obama: Criza bugetară poate fi rezolvată dacă liderii republicani cooperează

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, apreciază că actuala criză bugetară de la Washington ar putea fi rezolvată dacă republicanii din Congres vor coopera, relatează AFP.

Obama a făcut această declaraţie înainte de a se întâlni la Casa Albă cu liderii grupurilor politice din Congres, în încercarea de evitare a intrării Statelor Unite în incapacitate de plată.

Te-ar mai putea interesa și
Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil scoate la vânzare 10.000.000 de acțiuni ordinare noi, emise în urma unei operațiuni de majorare a capitalului social
Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil scoate la vânzare 10.000.000 de acțiuni ordinare noi, emise în urma unei operațiuni ...
JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România în portul Constanța, va pune la......
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Ubitech Construcții S.R.L. intenționează să preia Copraag Entrepreneur ...
Modificările climatice vor ține turiștii în camere. Zilele „bune” de petrecut afară scad, iar pierderile pentru economie pot fi uriașe
Modificările climatice vor ține turiștii în camere. Zilele „bune” de petrecut afară scad, iar pierderile pentru ...
Anul 2024 se anunță unul bun pentru destinațiile de vârf din sudul continentului, susținând economiile Spaniei, Portugaliei ...
Conglomeratul german BASF are un nou CEO
Conglomeratul german BASF are un nou CEO
La încheierea Adunării Anuale a Acţionarilor 2024 care s-a desfășurat astăzi, Markus Kamieth a fost numit preşedinte ...