Siegfried Mureşan: România va primi până la sfârșitul anului 3,8 miliarde de euro, bani din PNRR

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan, raportor al Parlamentului European pentru Mecanismul de redresare şi rezilienţă, a declarat miercuri, la Strasbourg, că România va primi până la sfârşitul anului prefinanţarea de 3,8 miliarde de euro, reprezentând 13% din valoarea PNRR-ului, de aproape 30 de miliarde de euro, şi a avertizat că "orice încercare de renegociere a PNRR-ului riscă să ne ducă în situaţia în care pierdem mai mult decât câştigăm", relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 24 nov. 2021, 18:54
Siegfried Mureşan: România va primi până la sfârșitul anului 3,8 miliarde de euro, bani din PNRR

Mureşan, care este vicepreşedintele grupului PPE din PE care răspunde de buget, a afirmat că în prezent la Bruxelles se efectuează documentaţia pentru ca România să primească prefinanţarea.

„Comisia Europeană a propus iniţial o prefinanţare de 10%, agreată de şefii de stat şi de guvern, noi în PE am propus creşterea prefinanţării. A fost unul dintre principalele lucruri pentru care eu am luptat în cadrul negocierilor din următorul motiv: când am avut aceste negocieri privind înfiinţarea facilităţii, la finalul anului 2020, devenise clar că această pandemie nu va dispărea imediat şi că în anul 2021 efectele pandemiei asupra economiei se vor simţi încă. Şi atunci am solicitat o creştere a prefinanţării, tocmai pentru a putea injecta mai rapid mai mulţi bani în economie, a susţine economia şi a încuraja procesul de creare de locuri de muncă. Am reuşit să negociem o creştere a prefinanţării la 13%”, a declarat eurodeputatul PNL.

„Planul României are o valoare între 29 şi 30 de miliarde de euro, ca atare i se cuvine o prefinanţare de 3,8 miliarde de euro. Mă aştept ca această prefinanţare să fie transferată României în foarte puţine săptămâni, deoarece România îndeplineşte deja toate condiţiile formale, mai ales prin aprobarea planului de către Comisie şi Consiliu, pentru a beneficia de această prefinanţare”, a adăugat el.

El susţine că prefinanţarea va ajunge în România până la sfârşitul anului, întrucât în regulamentul european este prevăzută doar posibilitatea de a plăti această prefinanţare până la 31 decembrie.

„Deci ţări care au probleme cu aprobarea planului, în special Polonia şi Ungaria, care riscă să aibă planurile aprobate după 31 decembrie, nu vor primi prefinanţare deloc. Vor primi doar bani ulterior, dar nu prefinanţare. Deci noi vom primi în aceste săptămâni prefinanţare de 13%, după care din şase în şase luni de zile trebuie să prezentăm CE investiţiile efectuate şi reformele implementate. Există nişte obiective şi ţinte foarte concrete, agreate de guvernul României şi CE pe care trebuie să le îndeplinim la fiecare şase luni”, a explicat Mureşan.

Practic, aceste fonduri funcţionează diferit faţă de fondurile UE tradiţionale, când se efectua o lucrare şi era decontată după aceea. „Aici guvernul României primeşte prefinanţarea, lucrările pot începe imediat, guvernul României practic se ocupă de finanţarea lor şi din şase în şase luni de zile nu beneficiarii direcţi vor primi bani de la Bruxelles, ci guvernul României va primi tranşe în funcţie de investiţiile efectuate, de reformele asumate, şi practic va asigura cash flow-ul către beneficiari. Deci fondurile vor veni din şase în şase luni de zile, în funcţie de îndeplinirea obiectivelor agreate de CE”, a mai spus Mureşan.

Până în prezent, din 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, 26 şi-au depus planurile la Comisia Europeană, cu excepţia Olandei, care se află din luna martie în negocieri pentru formarea unui guvern. „Apoi sunt 22 de planuri aprobate de Comisia Europeană, 18 ţări şi-au primit prefinanţarea deja, patru o vor primi în următoarele săptămâni, inclusiv România, şi un stat a depus deja pe 16 noiembrie prima solicitare de plată în afara prefinanţării, este vorba de Spania. Spania a avut planul aprobat devreme, şi-a primit prefinanţarea deja şi acum a venit şi cu prima cerere de plată. Mă aştept ca alte ţări membre ale UE să vină cu cereri de plată la începutul anului următor”, inclusiv România, a afirmat eurodeputatul.

El a subliniat că lucrul cel mai important pentru implementarea cu succes a PNRR-ului este asumarea şi nemodificarea lui.

„Dacă acest PNRR devine o ţintă mişcătoare, pe care să încercăm să o schimbăm mereu, riscăm să nu o atingem. Singura şansă pentru îndeplinirea acestui PNRR şi absorbţia tuturor banilor este să fie asumat în integralitate aşa cum este şi în acest sens am fost încurajat de mesajul premierului desemnat care a introdus cuvântul rezilienţă în titlul programului de guvernare şi practic a prezentat acest PNRR ca pe o foaie de parcurs”, a declarat Siegfried Mureşan.

El susţine că „orice încercare de renegociere a PNRR-ului riscă să ne ducă în situaţia în care pierdem mai mult decât câştigăm” întrucât există în regulamentul european privind facilitatea de redresare şi rezilienţă posibilitatea de a ajusta planurile naţionale, dar numai pe criterii obiective, „ori criteriile politice nu sunt considerate de CE criterii obiective”.

„Criterii obiective înseamnă că dacă în implementarea facilităţii ajungi la concluzia că în anumite domenii nu poţi absorbi sumele alocate sau ajungi la concluzia că e nevoie de mici ajustări, atunci le poţi propune. Cu siguranţă CE nu va accepta mari modificări, nu va accepta o diluare a obiectivelor de reformă, CE poate accepta doar mici ajustări şi nu acum, înainte de începerea implementării, ci doar ulterior, dacă vedem că ceva nu funcţionează în realitate şi trebuie îmbunătăţit”, a explicat eurodeputatul PPE.

Mureşan susţine că, în plus, România se află sub presiunea timpului.

„Legislaţia europeană prevede ca orice investiţie finanţată din PNRR să înceapă înainte de 31 decembrie 2023 şi să fie finalizată înainte de 31 decembrie 2026. La acea dată valabilitatea regulamentului privind această facilitate expiră, deci legea europeană expiră, după 31 decembrie 2026 Comisia Europeană nici dacă ar dori să ne mai deconteze lucrări nu o va putea face, fiindcă nu are bază legală”, a atras el atenţia.

Investiţiile României vor trebui practic să înceapă până la 31 decembrie 2023, iar „acum CE nu va accepta o renegociere fiindcă nu există motive obiective, o va accepta doar după implementare, peste un an de zile. Dar peste un an ne mai rămâne doar un an până la 31 decembrie 2023 când lucrările trebuie să fie începute. Deci eu aş fi foarte reţinut peste un an să încerc să modific ceva, să negociez luni de zile cu Comisia, să aştept o aprobare a Comisiei, să aştept o aprobare de o lună a Consiliului şi să-mi rămână după aceea doar şase luni de zile şi să fiu sub presiunea timpului pentru a începe acele noi investiţii”.

„Deci obiectivul principal aici trebuie să fie predictibilitatea, asumarea PNRR-ului aşa cum este el în forma actuală. Cu cât încercăm să-l modificăm mai mult, cu atât riscăm să nu putem absorbi banii, cu atât mai mult cu cât ne aflăm sub această presiune foarte mare, consider eu, a timpului, doi ani de zile din momentul de faţă”, a conchis el.

Te-ar mai putea interesa și
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Pe site-urile de comerț online au apărut deja, la doar câteva zile după debutul livrărilor, primele anunțuri cu modele Dacia Spring de vânzare....
Petrom a construit 40 de mini-centrale electrice care ard gaz de sondă, pe câmp. Energia produsă asigură două treimi din consumul tuturor sondelor din România
Petrom a construit 40 de mini-centrale electrice care ard gaz de sondă, pe câmp. Energia produsă asigură două treimi ...
Petrom a mai deschis recent două mici centrale electrice de tip “gas to power” și a ajuns astfel la 40 de astfel de ...
Noul ministru al finanțelor, Adrian Câciu, îi dă replica primarului Nicușor Dan:  Aţi preferat marketingul!
Noul ministru al finanțelor, Adrian Câciu, îi dă replica primarului Nicușor Dan: Aţi preferat marketingul!
Adrian Câciu i-a replicat primarului general al Capitalei Nicuşor Dan care a precizat că ar dori o întâlnire cu ministrul ...
Ne așteaptă o iarnă grea. Criza de energie se va agrava, arată analiștii europeni
Ne așteaptă o iarnă grea. Criza de energie se va agrava, arată analiștii europeni
Preţurile la energie în Europa au doborât record după record încă înainte de venirea iernii şi această criză se ...