Sile Cămătaru este liber pentru bună purtare. Nuţu Cămătaru: S-a făcut dreptate

Interlopul Vasile Balint, zis şi Sile Cămătaru, a părăsit luni Penitenciarul Jilava. Tribunalul Bucureşti a admis cererea de eliberare pentru bună purtare. Acesta a fost aşteptat de rude şi de prieteni. 
Economica.net - lun, 19 dec. 2011, 15:32

Sile Cămătaru a fost aşteptat la ieşirea din penitenciar de fiul său, Mario, şi fratele său, Nuţu. Mario a declarat în cursul zilei de luni că tatăl său este un „un om cumsecade”.

Interlopul a spus că a ieşit din închisoare cu gânduri bune şi că are de gând să meargă la doctor. Sile Cămătaru se va angaja ca agent de vânzări la o firmă de construcţii.

Tribunalul Bucureşti a decis luni eliberarea lui Vasile Balint, zis şi Sile Cămătaru. Acesta a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru săvârşirea de fapte cu violenţă, proxenetism, cămătărie şi trafic de persoane, din care a ispăşit aproape 10. Înainte de a părăsi închisoarea, Sile Cămătaru le-a transmis un mesaj duşmanilor de afară, dedicându-le pe net o manea: „Eu am suportat judecata, voi o să faceţi plata!”

Vasile Balint a susţinut în faţa judecătorilor că merita să fie eliberat după ce a avut numeroase rapoarte pozitive, un comportament exemplar şi a muncit pentru înfrumuseţarea penitenciarului, potrivit ziare.com.

Sile Cămătaru a dedicat o manea duşmanilor săi. Cântecul a fost postat pe internet chiar din Penitenciarul Rahova de Vivi Fizidean, un interlop din Arad.

„Dar o sa vorbim în curând ca bărbaţii, Să daţi nişte explicaţii, Eu a trebuit să suport judecata, Toată viaţa o să faceţi plata”, este mesajul transmis prin manea de Sile Cămătaru.

Săptămâna trecută, şi fiul lui Sile Cămătaru, Mario Nuţu Balint, a fost eliberat. Unul dintre motivele pentru care Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea procurorilor de a-l aresta pe fiul lui Sile Cămătaru a fost acela că tânărul este acuzat doar de cămătărie, nu şi de proxenetism, furt, evaziune fiscală sau înşelăciune, aşa cum „eronat” a relatat presa.

În aprilie 2008, fraţii Vasile şi Ion Balint (Sile şi Nuţu Cămătaru), mama acestora, precum şi alte rude ale acestora au fost condamnaţi pentru sechestrare de persoane, înşelăciune şi proxenetism.

Nuţu Cămătaru a fost condamnat definitiv, la începutul lunii martie 2009, la doi ani şi jumătate de închisoare pentru favorizarea infractorului, fiind achitat pentru complicitate la înşelăciunea lui Shaul Peleg, într-un caz amplu de crimă organizată privind fapte de proxenetism, sechestrre de persoane, şantaj, înşelăciune, cămătărie, recuperări de bani, încasări de taxe de protecţie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Iranul ar urma să permită trecerea petrolierelor sub pavilion indian prin strâmtoarea Ormuz (sursă indiană)
Iranul ar urma să permită trecerea petrolierelor sub pavilion indian prin strâmtoarea Ormuz (sursă indiană)
Iranul le va permite petrolierelor sub pavilion indian să tranziteze Strâmtoarea Ormuz, prin care trec 40% din importurile de ţiţei ale Indiei, a declarat joi o sursă indiană, deşi o sursă......
Sute de zboruri Lufthansa, afectate de greva de două zile a piloţilor
Sute de zboruri Lufthansa, afectate de greva de două zile a piloţilor
Piloţii companiei aeriene germane Lufthansa au început joi o grevă de două zile, care este aşteptată să ducă la anularea ...
Mai puține locuințe noi în 2025, în special la oraș
Mai puține locuințe noi în 2025, în special la oraș
Construcţiile de locuinţe au înregistrat o scădere cu 3,14% în 2025, anul trecut fiind terminate 59.062 locuinţe, cu ...
Ciucu cere anchete pentru TIR-urile care nu achită taxa pentru accesul în București
Ciucu cere anchete pentru TIR-urile care nu achită taxa pentru accesul în București
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a cerut poliţiştilor locali să verifice maşinile de mare tonaj care nu achită ...