Silvia Vlăsceanu, ACUE: Niciun consumator nu rămâne fără curent, iar contractele pot fi schimbate oricând

Cel mai important lucru pe care trebuie să îl ştie consumatorii în această perioadă este că nu rămâne nimeni fără curent, că îşi pot schimba oricând furnizorul şi că se pot încheia contracte până la 1 februarie fără a plăti preţurile de serviciu universal, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).
Economica.net - mie, 30 dec. 2020, 14:58
Silvia Vlăsceanu, ACUE: Niciun consumator nu rămâne fără curent, iar contractele pot fi schimbate oricând

„Cel mai important lucru pe care trebuie să îl ştie consumatorii este că nu este pusă în pericol niciun moment continuitatea alimentării cu energie electrică”, a subliniat ea.

Vlăsceanu a explicat că liberalizarea pieţei a început în urmă cu mai mulţi ani şi că fiecare consumator putea încheia şi până acum contracte cu orice furnizor licenţiat.

„Procesul de liberalizare a mai fost parcurs o dată, în cursul anului 2018, până a apărut OUG 114/2018, care a reintrodus preţurile reglementate”, a amintit ea.

Liberalizarea înseamnă că preţurile nu vor mai fi reglementate, iar furnizorii vor achiziţiona toată cantitatea de energie de pe bursă.

„Consumatorii vor primi informările de la furnizori în cursul lunii ianuarie, vor vedea oferta concurenţială şi vor compara cu oferta de serviciu universal şi vor vedea că este mai scump serviciul universal. Acesta este un serviciu de ultimă instanţă şi ar trebui să rămână aşa cum îi spune numele, de ultimă instanţă. Scopul liberalizării este să alegi un furnizor cât mai atractiv”, a continuat reprezentanta companiilor din energie.

Ea a amintit şi că putem încheia contracte până la 1 februarie pe piaţa liberă, care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie, conform unei decizii a ANRE.

„Ce ne lipseşte nouă în acest moment este schema de susţinere a consumatorilor vulnerabili şi sursele de finanţare”, a mai spus Vlăsceanu.

Piaţa de energie electrică va fi complet liberalizată la 1 ianuarie 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marţi, după discuţiile cu reprezentaţii partidelor şi grupurilor parlamentare privind formarea unui guvern că este "optimist" şi nu se......
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac cu mari condiții și supraveghetor independent-CONFIRMARE
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac ...
Consiliul Concurenței a dat acordul final pentru preluarea Campion Broker, intermediar de asigurări de top 10, de către ...
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat luni la telefon şi au convenit ...
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize ...