Sindicaliştii de la Dacia au declanşat conflictul de muncă

Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD) a declanşat luni conflictul de muncă la ITM Argeş, după ce a refuzat să accepte propunerile făcute de conducerea companiei, se arată într-un anunţ al constructorului auto deţinut de grupul francez Renault, scrie Mediafax.
Economica.net - mar, 13 ian. 2015, 19:32
Sindicaliştii de la Dacia au declanşat conflictul de muncă

„Pe parcursul ultimelor două luni, administraţia şi-a arătat permanent deschiderea pentru dialog social şi pentru o negociere amiabilă, în interesul angajaţilor şi al societăţii. De aceea, administraţia a făcut deja trei oferte în cadrul negocierilor. În plus, administraţia a răspuns cererilor SAD şi cu o ofertă pe un an, deşi este convinsă că încheierea unui contract pe doi ani ar permite garantarea unor volume de fabricaţie la un nivel ridicat pe termen mediu. SAD a fost inflexibil şi nu a fost dispus să cedeze pe niciuna dintre cererile sale”, potrivit sursei citate.

În spiritul negocierilor, reprezentanţii conducerii spun că aşteaptă o deschidere reală din partea sindicatului.

„Principala preocupare a conducerii Dacia este menţinerea activităţii pe platforma Dacia pe termen lung, în trei schimburi”, se mai spune în comunicatul citat de Mediafax.

Sindicatul Automobile Dacia s-a întâlnit din nou, joi,  cu managementul Dacia pentru a discuta despre Contractul Colectiv de Muncă aferent 2015. Nu s-a ajuns la nicio înţelegere.

Amintim că sindicatul Automobile Dacia (SIAD) a deschis joi conflictul de muncă, după ce Contractul Colectiv de Muncă aferent anului trecut a expirat, iar angajaţii au refuzat să mai negocieze cu conducerea producătorului de autoturisme. Sindicaliştii cer o majorare a salariilor cu 400 de lei şi o primă de rezultat anuală de 2.300 de lei, sume cu care managementul Dacia nu a fost de acord.

Prin contractul Colectiv de Muncă 2014, angajaţii Dacia au primit o creştere salarială de 7% (faţă de +6% în 2013 faţă de 2012), o primă de rezultat şi o prima excepţională.

Declanşarea unui conflict de muncă nu este o noutate pentru Sindicatul Dacia, care a recurs la această metodă de mai multe ori în ultimii ani. Situaţia vine însă în contextul în care fabrica din Maroc a grupului auto francez Renault, proprietarul Dacia, devine tot mai importantă iar conducerea fabricii din România a spus că, dacă vor creşte prea mult costurile, uzina de la noi poate deveni necompetitivă şi o parte din producţie ar putea fi mutată în nordul Africii. Acolo se produc deja modelele Lodgy, Dokker, Dokker Van şi Sandero, în urma mutării unei părţi din producţia din România.

Prin contractul Colectiv de Munca (CCM) pe 2014 salariatii au primit o crestere de 7% (fata de +6% in 2013), plus o prima de rezultat si o prima exceptionala.

Automobile Dacia are în jur de 14.000 de angajaţi şi este cel mai mare exportator al României.

În 2013, profitul constructorului argeșean s-a cifrat la 337,4 milioane de lei ( 62,2 milioane de euro), cu 21% mai mult față de cele 277,2 milioane raportate în 2012. Cifra de afaceri a crescut şi ea cu peste 45% – de la 12,74 miliarde de lei, în 2012, la 18,4 miliarde de lei ( 4,1 miliarde de euro).

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...