Sindicaliştii din Finanţe au declanşat conflictul de muncă şi ameninţă cu greva generală

Sindicatul Naţional Finanţe Publice (SindFISC) a declanşat conflictul de muncă la nivelul grupului de unităţi constituit din Ministerul Finanţelor şi instituţiile din subordinea acestuia, ca urmare a neidentificării şi neimplementării unor soluţii reale, concrete la revendicările salariaţilor, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
AGERPRES - mie, 30 aug. 2023, 11:38
Sindicaliştii din Finanţe au declanşat conflictul de muncă şi ameninţă cu greva generală

Sindicaliştii susţin că, în urma întâlnirii cu Ministrul Finanţelor din data de 11 august 2023, au fost convenite unele aspecte consemnate în procesul verbal încheiat în aceeaşi dată, însă ulterior aceste revendicări nu şi-au găsit rezolvarea.

În cazul în care revendicările salariaţilor din finanţe, asumate spre rezolvare de Ministrul Finanţelor în cadrul întâlnirii din data de 11 august 2023, nu vor fi soluţionate, conflictul de muncă va urma toţi paşii legali până la greva generală, aceasta din urmă având ca efect blocarea activităţii în sistemul de finanţe pe termen nelimitat, precizează sursa citată.

„Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC, prin Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) – organizaţie sindicală la care este afiliat, a hotărât declanşarea conflictului de muncă la nivelul grupului de unităţi constituit din Ministerul Finanţelor şi instituţiile din subordinea acestuia, şi anume: Aparatul Propriu al Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – ANAF (aparat propriu cu instituţiile din subordine: Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili – DGAMC şi Direcţiile Generale Regionale ale Finanţelor Publice – DGRFP-uri), Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor – ONPCSB, Oficiul Naţional Pentru Achiziţii Centralizate – ONAC, Autoritatea Vamală Română – AVR, Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc – ONJN şi Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar – ASPAAS”, se menţionează în comunicat.

În consecinţă, FNSA a sesizat Ministerul Muncii despre declanşarea conflictului de muncă, a solicitat ca acesta să-şi exercite rolul de mediator prin organizarea procedurii de conciliere, conform legii, şi a transmis notificări privind declanşarea conflictului către toate instituţiile menţionate.

Sindicaliştii menţionează că, în această perioadă, salariaţii Ministerului Finanţelor şi ai instituţiilor subordonate acestuia participă la acţiuni de protest spontane, în care îşi arată nemulţumirea faţă de modul în care Guvernul României înţelege să le respecte activitatea, atât în ceea ce priveşte salarizarea, cât şi al relaţiilor de muncă, protecţia împotriva abuzurilor, asigurarea unor condiţii de muncă decente şi a unei infrastructuri informatice performante.

„Cu toate acestea, finanţiştii îşi strigă nemulţumirile pe perioade limitate de timp, încercând să nu perturbe activitatea instituţiei. Toate aceste semnale de alarmă au fost şi sunt însă ignorate de reprezentanţii Guvernului României, care în prezent refuză să-şi asume propriile angajamente. Prin urmare, nemaiexistând nicio speranţă că există cu adevărat intenţia de a soluţiona problemele cumulate în sistem, SindFISC, prin FNSA, a decis declanşarea conflictului de muncă la nivelul grupului de unităţi constituit din Ministerul Finanţelor şi instituţiile din subordinea acestuia”, se mai spune în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul britanic Financial Times, într-un interviu publicat joi şi citat de......
Un gigant chinez iese de pe piața imobiliară din România: Fondul suveran CIC vinde depozitele Logicor de 260 de milioane de euro
Un gigant chinez iese de pe piața imobiliară din România: Fondul suveran CIC vinde depozitele Logicor de 260 de milioane ...
Încă un portofoliu de spații logistice este scos la vânzare. China Investment Corporation (CIC), al treilea cel mai mare ...
România a ridicat avioanele de război după ce Insula Şerpilor a fost survolată de un grup de drone necunoscute
România a ridicat avioanele de război după ce Insula Şerpilor a fost survolată de un grup de drone necunoscute
Un grup de drone a fost detectat de radarele MApN în noaptea de miercuri spre joi în apropierea Insulei Şerpilor, una ...
Nazare: Asigurăm suplimentarea cu încă 2 miliarde de lei pentru bugetele Ministerului Transporturilor şi Ministerului Mediului
Nazare: Asigurăm suplimentarea cu încă 2 miliarde de lei pentru bugetele Ministerului Transporturilor şi Ministerului ...
Bugetele Ministerului Transporturilor şi Ministerului Mediului vor fi suplimentate cu 2 miliarde de lei pentru achitarea ...