Sindicaliştii din Loteria Română anunţă declanşarea conflictului de muncă

Sindicatul Naţional Loteria Română (SNLR) a anunţat, marţi, că declanşează conflictul de muncă pe fondul nemulţumirilor legate de oferta salarială primită de la conducerea companiei, în cadrul ultimelor negocieri.
Economica.net - mar, 27 sept. 2016, 11:36
Sindicaliştii din Loteria Română anunţă declanşarea conflictului de muncă

Potrivit unui comunicat de presă, oferta Companiei Naţionale Loteria Română (CNLR SA) – de creştere a salariilor pentru lucrătorii comerciali cu 50 lei şi cu 25 de lei pentru ceilalţi salariaţi, în condiţiile în care 80% din personal este încadrat la nivelul salariului minim pe economie, iar compania este producătoare de profit – este considerată inacceptabilă.

‘Dintre cei 2.580 de salariaţi ai companiei, 1.899 sunt încadraţi la nivelul salariului minim, 215 au salarii între 1.251 lei şi 1.500 lei, iar alţi 145 au salarii încadrate între 1.501 şi 2.000 lei. Salariaţii nu au mai beneficiat de majorare salarială în ultimii opt ani, iar prin creşterea progresivă a salariului minim veniturile majorităţii salariaţilor au coborât spre baza piramidei salariale, ducând la situaţii în care un contabil este plătit la fel cu un lucrător comercial. Această situaţie a condus la o mare nemulţumire în rândul salariaţilor, mai ales în condiţiile în care compania anunţă an de an profituri semnificative. Spre exemplu, pentru anul 2016, compania are previzionat un profit de 67 de milioane de lei, realizând doar în primele şase luni un profit de 64 milioane lei’, atrag atenţia sindicaliştii.

De asemenea, reprezentanţii SNLR susţin că, în ultimii ani, Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF), prin diferite rapoarte de inspecţie fiscală, a dispus amenzi în valoare de aproximativ 500 milioane lei, iar contestaţiile asupra acestor ‘dispoziţii discreţionare’ nu au fost soluţionate, unele şi de opt ani.

‘Aceste dispoziţii abuzive afectează negativ salariaţii companiei, deoarece, pentru anul 2015, salariaţii au fost privaţi de dreptul lor legal privind participarea salariaţilor la profitul companiei. Contractul colectiv de muncă la nivel de companie a fost valabil până la 30 iunie. Datorită modificărilor legislative care au trecut CNLR SA din subordinea Ministerului Finanţelor în subordinea Ministerului Economiei, precum şi schimbării Consiliului de Administraţie, sindicatul a acceptat prelungirea cu trei luni a contractului colectiv de muncă până la 30 septembrie 2016. Pe data de 29 august a avut loc prima întâlnire de negociere, în cadrul căreia sindicatul şi-a prezentat solicitările. În zilele de 5, 6 şi 7 septembrie au mai avut loc întâlniri ale părţilor aflate în negociere, când s-au discutat chestiuni care nu implică aspecte financiare. Menţionăm că nu ne-a fost prezentat un mandat scris din partea Consiliului de Administraţie, conform prevederilor legale’, notează sursa citată.

SNLR menţionează că, în cadrul Consiliului de Administraţie din data de 6 septembrie, echipa de negociere din partea sindicatului a solicitat o întâlnire care nu a fost acceptată.

‘Administraţia a adoptat mandatul de negociere salarială, cu oferta de a creşte cu 50 de lei salariile celor 1.780 de lucrători comerciali şi cu 25 de lei salariile altor 135 de lucrători. Ţinând cont de mandatul acordat de membrii de sindicat, echipa de negociere a considerat că această propunere este complet inadecvată. O asemenea creştere nu numai că nu duce la o distribuire puţin mai echitabilă a rezultatelor muncii (în condiţiile în care productivitatea a crescut), dar conduce la şi mai mari inechităţi în interiorul companiei. Prin aplicarea acestui tip de creştere, se aplatizează şi mai mult salariile din companie şi, în curând, va fi un singur nivel al salariului în Compania Naţională Loteria Română: salariul minim pe economie’, se precizează în comunicatul sindicaliştilor.

În acest context, Sindicatul Naţional Loteria Română atrage atenţia tuturor factorilor de decizie a CNLR SA că sunt întrunite premisele de declanşare a conflictului de muncă, fără a preciza, însă, data la care va avea loc o astfel de acţiune.

Te-ar mai putea interesa și
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa va perturba zborurile din întreaga Europă
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa va perturba zborurile din întreaga Europă
Întârzieri şi anulări de zboruri urmează să afecteze joi traficul aerian din Europa, după ce autorităţile franceze nu au reuşit să ajungă la un acord cu controlorii de trafic aerian......
SUA au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS
SUA au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, ...
Statul Arizona îi inculpă pe colaboratorii lui Trump pentru tentativă de a răsturna rezultatele alegerilor din 2020
Statul Arizona îi inculpă pe colaboratorii lui Trump pentru tentativă de a răsturna rezultatele alegerilor din 2020
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale ...
Ghiţă, SNN: Proiectul SMR din România va beneficia de cel mai înalt nivel de securitate nucleară şi robusteţe tehnologică
Ghiţă, SNN: Proiectul SMR din România va beneficia de cel mai înalt nivel de securitate nucleară şi robusteţe tehnologică
Proiectul SMR din România va beneficia de cel mai înalt nivel de securitate nucleară şi robusteţe tehnologică, a declarat ...