Sindicatele dinamitează adoptarea legislației pe carburanți. Ce a anunțat BNS

Sindicaliștii de la BNS nu vor participa la ședința Consiliului Național Tripartit, de care depinde adoptarea legislației pe carburanți dorită de Guvernul Bolojan. Merg în schimb să se întâlnească cu Sorin Grindeanu.
Mihai Nicuţ - mie, 25 mart. 2026, 10:28
Sindicatele dinamitează adoptarea legislației pe carburanți. Ce a anunțat BNS

BNS a solicitat reprogramarea ședinței Consiliului Național Tripartit, în contextul modului defectuos și lipsit de transparență în care a fost realizată convocarea acesteia, arată organizația sinficală într-un comunicat de presă.

”Considerăm că maniera în care premierul Ilie Bolojan a convocat CNTDS reflectă un dispreț fără echivoc față de instituția dialogului social din România și față de rolul partenerilor sociali în procesul decizional. Subliniem faptul că proiectul de Ordonanță de Urgență se afla deja pe circuitul de avizare înainte de orice consultare reală în cadrul Consiliului Național Tripartit, ceea ce contravine principiilor unui dialog social autentic. De asemenea, faptul că, în cursul zilei de ieri, Consiliul Economic și Social nu a avizat proiectul de act normativ, iar partenerii sociali au fost nevoiți să solicite convocarea CNTDS, evidențiază încă o dată atitudinea superficială și lipsită de respect a Guvernului față de un subiect de maximă importanță, atât pentru populație, cât și pentru mediul de afaceri”, arată BNS.

Astfel BNS a solicitat reprogramarea ședinței Consiliului Tripartit, ”având în vedere că, alături de celelalte patru confederații sindicale reprezentative, va participa la o întâlnire cu Președintele Camerei Deputaților, stabilită anterior convocării CNTDS”.

Ce s-a întâmplat ieri

Guvernul a amânat ieri ședința în care urma să adopte proiectul de ordonanță de urgență prin care, în România, să fie declarată oficial situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, pe o perioadă de 6 luni.

Motivul l-a reprezentat faptul că reprezentanții sindicatelor și patronatelor din Consiliul Economic și Social (CES) nu au putut aviza proiectul, pentru că nu a avut toate avizele și pentru că unii reprezentanți ai patronatelor s-au opus. Avizul CES este consultativ, dar este obligatoriu.

Bolojan a confirmat aseară faptul că patronatele au avut rezerve față de ordonanța de urgență pregătită de Guvern și din acest motiv Consiliul Economic și Social nu a putut aviza proiectul de act normativ.

”A fost o discuție și în aceste zile au fost discuții legate de unul din punctele care limitează adaosurile care pot fi aplicate la combustibil, care sunt propuse a fi reduse la jumătate face de ceea ce s-a întâmplat în anul 2025, în așa fel încât să există niște adaosuri care să nu genereze o posibilitate de creștere de prețul de tip speculativ.  Asta înseamnă că, într-adevăr, o reducere de adaosuri este perfect suportabilă acolo unde lanțurile sunt integrate, rafinărie și se ajunge până la stația de benzină, dar acolo unde sunt doar comercianții care cumpără direct produsul finit, motorina de exemplu, o importă și ajung să o distribuie, marja lor de adaos nu este foarte mare, iar o reducere acestei marje de adaos la jumătate, ar putea duce cu creșterile care au apărut în această perioadă la situația în care să nu-și poată acoperi costurile, deci să funcționeze în pierdere”, a spus Bolojan.

Astăzi a fost convocată o reuniune a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, după care se va reuni Consiliul Economic și Social, astfel încât miercuri după amiază sau cel mai târziu joi, Guvernul să adopte acest act normativ.

Citește și:

EXCLUSIV Rafinăriile din România nu vor mai intra în mecanismul de reducere cu 50% a adaosului, din proiectul inițial al OUG privind carburanții. Nouă formă a actului normativ

Citește și:

Scumpire masivă a carburanților azi, cea mai mare de când a început războiul din Iran. Motorina sare pragul de 10 lei/litru la toate stațiile

Te-ar mai putea interesa și
Mediul antreprenorial din România, afectat de instabilitate legislativă şi acces dificil la finanţare – analiză
Mediul antreprenorial din România, afectat de instabilitate legislativă şi acces dificil la finanţare – analiză
Dezvoltarea unui mediu antreprenorial puternic este esenţială pentru creşterea competitivităţii economice, însă firmele europene, inclusiv cele din România, se confruntă cu provocări majore......
Comerțul nefiscalizat cu vin generează anual o gaură de 570 de milioane de lei în bugetul statului, doar din neîncasarea TVA
Comerțul nefiscalizat cu vin generează anual o gaură de 570 de milioane de lei în bugetul statului, doar din neîncasarea ...
Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR) estimează că anual, în România, se comercializează 200 de ...
Centura Sighișoara: A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
Centura Sighișoara: A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
A fost emis ordinul de începere pentru lansarea lucrărilor efective la Varianta de Ocolire Sighișoara, care vor debuta ...
VIDEO Orașul din România în care apare un proiect imobiliar gigant de 500 de mil. euro pe locul unei foste fabrici celebre
VIDEO Orașul din România în care apare un proiect imobiliar gigant de 500 de mil. euro pe locul unei foste fabrici celebre
Iulius și Atterbury Europe au anunțat începerea construcția Rivus din Cluj-Napoca, cea mai amplă dezvoltare imobiliară ...