“Singur acasă” – varianta naţională

Când, recent, Comisia Europeană a inclus România în procedura de dezechilibru macroeconomic, măsura a părut multora una slab justificată, chiar aducând a persecuţie, având în vedere că, 9 din cei 11 indicatori din tabloul de bord macroeconomic, sunt îndepliniţi. Mai mult, situaţia pare cu atât mai nedreaptă cu cât, în acest moment, poziţia ţării noastre este una buna în raport cu state din zona euro. Unul dintre motivele invocate de oficialii europeni pentru ceea ce, în ţară, pare o nejustificată punere la colţ,  este renunţarea în acest an la programul de asistenţă financiară externă. Această „sancţiune” nu poate fi citită decât într-un singur fel: premiantul clasei are nota mică la purtare. Pur şi simplu, partenerii noştri din Uniunea Europeană nu ne cred în stare să funcţionăm fără constrângerile specifice unui acord extern. Să fie aceasta realitatea? Din păcate, cam da…

Exact ca într-o variantă naţională a filmului „Singur acasă” , fără nicio întârziere de la plecarea părinţilor de la FMI, politicienii au început să pună bazele unei chermeze fiscale. Şapte ani de criză şi un împrumut masiv contractat şi achitat de România, sacrificiile şi politicile destinate ajustării macoeconomice şi soldate în final cu o situaţie stabilă, chiar de invidiat, sunt pe cale să fie aruncate la gunoi. Blestemul ciclurilor electorale, căci o ţinem tot într-o alegere din doi în doi ani, loveşte din nou. Dacă în urmă cu şapte ani călare pe o creştere economică imensă, dar care s-a dovedit a fi iluzorie, cârligul era majorarea tuturor salariilor funcţionarilor cu 50%, acum oferta este reducerea de impozite la promoţie. Puterea vorbeşte pe şleau despre România viitoare cu cele mai mici impozite şi taxe din UE şi salarii de 5-10 ori mai mari în 2019. La concurenţă, după ce a făcut praf reducerea de TVA la 20% ca iresponsabilă şi nesustenabilă opoziţia vine cu propunerea ca aceasta să scadă la 19% de la 1 ianuarie 2016…Plus o înăsprire grabnică a impozitării muncii din cauza vitezei.

Ambele tabere joacă la cacealma, dar odată declanşată „revoluţia fiscală” nici că o mai poţi opri. Partea tragi-comică în confruntarea de „idei” de la lansarea în piaţa publică a scăderilor în cascadă de impozite şi taxe este confuzia totală indusă în rândul analiştilor care se chinuie în zadar să distingă între stânga şi dreapta. La fel de zăpăciţi, dar într-un mod mai sofisticat, s-au apucat să dezbată chestiunea analiştii economici cărora le-a fost servită pe tavă o temă de interminabilă discuţie despre statul minimal versus celălalt. Într-un mediu excitat de perspectiva scăderii generalizate de impozite şi taxe , două trei voci ce au chemat la raţiune au fost rapid taxate drept stângiste şi conservatoare. Deh, dacă în Parlament nu mai există stânga.Consecinţele certe şi masive asupra veniturilor bugetului statului ca urmare a aplicării relaxării fiscale sunt minimalizate. Creşteri economice viitoare şi îmbunătăţirea colectării sunt prezentate ca acoperitoare cu asupra de măsură. Delegaţia FMI singura care, prin expertiza sa, ar putea oferi date cât de cât certe asupra găurilor de acoperit la bugetele statului de iniţiativele cuprinse în noul cod fiscal va fi pusă, din câte se înţelege, în faţa faptului împlinit.

Obiectiv vorbind, cei care sunt supăraţi pe decizia CE au dreptate: România este în prezent departe de a fi în dezechilibru macroeconomic. Bazele unui dezechilibru major se pun la punct zilele astea, clasa politică de la stânga la dreapta se jură că va reuşi, indiferent care parte va veni la putere.

Daniel Oanţă este consultant strategie la Banca Naţională a României

*acest articol reprezintă o opinie personală, nu punctul de vedere al BNR