Siria: Alegerile prezidenţiale se vor desfăşura la 3 iunie

Alegerile prezidenţiale din Siria, care ar urma să ducă la realegerea lui Bashar al-Assad, se vor desfăşura în data de 3 iunie, a anunţat luni preşedintele parlamentului de la Damasc, Mohammad al-Laham, relatează agenţia France Presse.
Economica.net - lun, 21 apr. 2014, 12:12
Siria: Alegerile prezidenţiale se vor desfăşura la 3 iunie

”Stabilesc pentru 3 iunie data alegerii unui preşedinte pentru Republica Arabă Siriană, pentru cetăţenii ce locuiesc în Siria”, a anunţat Al-Laham, în cursul unei reuniuni solemne a legislativului sirian.

La jumătatea lunii martie, parlamentul de la Damasc a aprobat noi prevederi privind alegerile prezidenţiale în cadrul unei noi legi electorale. Noile clauze împiedică de facto reprezentanţi ai opoziţiei din exil să candideze împotriva preşedintelui Bashar Al-Assad, întrucât ele stipulează că viitorul preşedinte trebuie să fi locuit permanent în ultimii zece ani în Siria.

Plecarea lui Bashar al-Assad este principala revendicare a opoziţiei, care luptă de trei ani pentru răsturnarea sa de la putere. Preşedintele sirian, care nu şi-a anunţat încă oficial candidatura la alegerile prezidenţiale, afirmase în ianuarie că sunt ‘şanse mari’ să candideze din nou.

Teoretic, legea permite pentru prima dată după decenii posibilitatea ca mai mulţi candidaţi să se înscrie în cursa electorală pentru prezidenţiale, în conformitate cu noua constituţie adoptată în 2012, în plin război.

”Candidatul trebuie să aibă cel puţin 40 de ani, să fie sirian, să aibă părinţii sirieni, să nu fi fost condamnat pentru crimă şi să fie căsătorit cu o siriană”, conform uneia dintre clauzele respective.

De asemenea, el trebuie să fi trăit în Siria timp de zece ani continuu până la momentul înscrierii candidaturii sale şi nu trebuie să aibă altă naţionalitate decât cea siriană, conform textului menţionat.

Te-ar mai putea interesa și
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
Modelul MG4 al mărcii MG Motor a devenit, în lunile august și septembrie, liderul pieței mașinilor electrice din România. ...
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Reuniunea va debuta cu o discuţie despre economie, între care problemele legate de competitivitatea europeană şi preţurile ...
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidenţiat riscurile în regiune ...
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Pentru generația care iese la pensie peste trei decenii, prima pensie va reprezenta cam jumătate din salariul brut din ...