Sistemul de la Ialta este în criză, dar nu a murit. Bazele ordinii mondiale stabilite în ’45 pot fi restabilite – oficial rus

‘Avem astăzi emoţii în legătură cu Ucraina, dar imaginaţi-vă că această criză va fi fost rezolvată cu succes, totul se va fi terminat şi am fi început să vorbim şi cu americanii, şi cu cei din NATO, şi cu toţi ceilalţi, aşa cum spuneam noi acum cinci, zece sau cincisprezece ani. Este posibil, în opinia mea’, a spus senatorul rus.

El s-a declarat convins că este prematur să se vorbească de un ‘faliment’ al ‘sistemului de la Ialta’, în pofida crizelor actuale din Europa, scrie Agerpres.

‘Există şanse pentru a-l salva. Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) nu este, cu siguranţă, caducă, iar Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a primit un nou suflu. Am fost la un pas să îngropăm OSCE în anii ’90, dar acum există şanse reale de a duce negocieri în cadrul OSCE’, a mai spus acesta.

‘Da, sistemul de la Yalta este în criză, dar el cu siguranţă nu a murit şi încă poate fi reanimat’, a concluzionat Kosacev.

Conferinţa de la Ialta (Crimeea) a liderilor celor trei puteri aliate împotriva Germaniei fasciste a avut loc între 4 şi 11 februarie 1945. În cadrul negocierilor, ‘Cei 3 mari’- Stalin, Roosevelt şi Churchill – au convenit asupra principiilor de bază ale ordinii mondiale postbelice. Părţile au convenit cu privire la instituirea de noi frontiere în Europa şi Orientul Îndepărtat. Deciziile Conferinţei de la Ialta au pus baza pentru crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Pe agenda importantei reuniuni a figurat, pe fondul previzibilei victorii asupra statelor Axei, trasarea principalelor linii de acţiune în perioada postbelică. Germania, principalul inamic al celor trei state, a reprezentat subiectul central al dezbaterilor.

În cadrul conferinţei s-a decis ca după ocuparea teritoriului acestei ţări, să fie instituite patru zone de ocupaţie, distrugerea capacităţilor militare şi aducerea în faţa justiţiei a criminalilor de război. În privinţa despăgubirilor, liderii aliaţi au decis constituirea unei comisii speciale.

În privinţa statelor din Europa de Est, Roosevelt şi Churchill au reuşit să smulgă liderului sovietic o serie de promisiuni vagi, privitoare la libertatea naţiunilor din această regiune a Vechiului Continent. S-a decis totodată ca în statele eliberate să fie instaurat un guvern interimar, care să grupeze toate elementele democratice ale ţării, cu însărcinarea de a organiza alegeri democratice în cel mai scurt timp.

Divergenţe serioase s-au iscat în jurul Poloniei, Churchill insistând asupra legitimităţii guvernului polonez în exil de la Londra. În final, Stalin şi-a impus punctul de vedere, în comitetul pro-sovietic fiind incluşi şi câţiva reprezentanţi ai acelui comitet. Asupra graniţelor poloneze, deşi subiectul a fost îndelung dezbătut, nu s-a ajuns la niciun acord. În privinţa Naţiunilor Unite, s-a stabilit ca principiile de bază ale organizaţiei să fie cele enunţate în Carta Atlanticului în 1941, iar membri nu puteau fi decât statele care declarau război Germaniei în scurt timp.