Slovenia aduce disputa teritorială cu Croaţia în faţa instituţiilor Uniunii Europene

Slovenia a transmis Comisiei Europene o scrisoare despre disputa ei privind delimitarea frontierei cu Croaţia vecină, a confirmat vineri executivul comunitar, fiind iniţiat astfel procesul aducerii acestui diferend în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), transmite agenţia DPA.
Economica.net - vin, 16 mart. 2018, 18:03
Slovenia aduce disputa teritorială cu Croaţia în faţa instituţiilor Uniunii Europene

Guvernul sloven a luat această decizie după ce Croaţia a refuzat să implementeze o hotărâre a Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga privind soluţionarea acelui litigiu teritorial apărut după ce ambele state s-au separat de fosta Iugoslavie în anul 1991.

Întrucât a trecut termenul de 29 decembrie dat Croaţiei de Curtea de la Haga pentru a aplica respectiva decizie, Slovenia a promis că va sesiza CJUE, în baza normelor Uniunii Europene ce permit statelor să acţioneze în judecată un alt stat membru dacă estimează că acesta din urmă încalcă Tratatul UE.

Însă înainte de a sesiza CJUE, Slovenia trebuie să aducă problema în atenţia Comisiei Europene, demers îndeplinit prin scrisoarea adresată executivului comunitar.

Comisia Europeană are acum la dispoziţie trei luni pentru a emite o opinie în această chestiune.

Disputa dintre Croaţia şi Slovenia priveşte o zonă a graniţei maritime şi terestre, în special linia de separare în Golful Piran de la Marea Adriatică. Cele două ţări au convenit în anul 2013 să-şi soluţioneze litigiul apelând la arbitrajul Curţii de la Haga. Ulterior, Croaţia şi-a retras acest acord, invocând faptul că Slovenia ar fi avut contacte ilegale cu panelul de arbitraj.

Instanţa internaţională a continuat procesul, încheiat în iulie 2017 printr-un verdict în care a decis ca Slovenia să aibă ‘acces neîntrerupt’ în apele internaţionale ale Adriaticii, la care are acces şi Croaţia, verdict pe care guvernul de la Zagreb a refuzat să-l implementeze.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul anunţă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz
Iranul anunţă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz
Gardienii Revoluţiei din Iran au anunţat vineri că au lovit un petrolier sub pavilion togolez în sectorul Strâmtorii Ormuz, potrivit unui comunicat preluat de agenţia de stat IRNA, relatează......
OUG 32 din 2026 a corectat derapaje pe piaţa muncii, dar a creat noi vulnerabilităţi. Cum pot fi corectate INTERVIU
OUG 32 din 2026 a corectat derapaje pe piaţa muncii, dar a creat noi vulnerabilităţi. Cum pot fi corectate INTERVIU
"Din punctul meu de vedere, cea mai gravă problemă (generată de OUG 32 din 2026) este răspunderea agenţiei de plasare ...
Statul român nu are bani să înceapă lucrările la „autostrăzile SAFE” – surse
Statul român nu are bani să înceapă lucrările la „autostrăzile SAFE” – surse
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) nu reușește, din lipsa banilor, să emită ordinele ...
EXCLUSIV Vehiculele din România care au speriat Europa. Două din zece TIR-uri fac accident, de trei ori cât media: „Probabil că doar jumătate au RCA”
EXCLUSIV Vehiculele din România care au speriat Europa. Două din zece TIR-uri fac accident, de trei ori cât media: „Probabil ...
Vehiculele din România care au speriat Europa. Suntem una dintre țările cele mai dezvoltate din punctul de vedere al numărului ...