Slovenia va oferi garanţii de stat pentru a sprijini piaţa creditelor ipotecare

Ministerul de Finanţe din Slovenia a anunţat joi că a elaborat un proiect de act normativ destinat să îi ajute pe oameni să contracteze credite ipotecare, prin oferirea unor garanţii de stat cu o valoare de 500 de milioane de euro pentru astfel de împrumuturi, transmite Reuters.
Economica.net - J, 12 dec. 2019, 17:59
Slovenia va oferi garanţii de stat pentru a sprijini piaţa creditelor ipotecare

Începând din luna noiembrie, Banca centrală a Sloveniei a introdus restricţii asupra creditelor de consum, după ce a decis că serviciul datoriei nu poate depăşi 67% din veniturile debitorilor, ceea ce a limitat practic capacitatea oamenilor de a contracta noi credite precum cele ipotecare.

Ministerul de Finanţe din Slovenia a precizat că garanţiile de stat vor fi oferite familiilor tinere sau persoanelor cu vârsta până la 40 de ani care au dificultăţi în a obţine credite ipotecare. Garanţiile de stat vor fi oferite pentru împrumuturi cu maturităţi de până la 30 de ani acordate de băncile slovene.

Secretarul de stat în Ministerul de Finanţe, Alojz Stana, a spus că se aşteaptă ca Guvernul să adopte noua lege în luna februarie 2020, după care Parlamentul va trebui să se pronunţe şi el.

Deşi premierul Marjan Sarec şi alţi politiceni au criticat restricţiile adoptate de banca centrală, Guvernul nu are o influenţă directă asupra deciziilor băncii centrale.

„Ne aşteptăm ca Banca Centrală a Sloveniei să îşi reanalizeze decretul după ce legea va intra în vigoare”, a spus secretarul de stat Alojz Stana, adăugând că garanţiile de stat ar urma să permită de asemenea băncilor să reducă nivelul dobânzilor pentru împrumuturile pe care le vor oferi.

Garanţii pentru credite ipotecare în valoare combinată de până la 200 milioane de euro pe an vor fi oferite anul următor şi în 2021, urmând ca restul să fie oferite până las finele lui 2030.

Secretarul de stat a mai spus că Ministerul de Finanţe nu se aşteaptă ca garanţiile de stat să aibă o influenţă semnificativă asupra surplusului bugetar, datoriei publice sau a cheltuielilor gospodăriilor.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...