Societăţile de asigurări se pregătesc pentru introducerea standardelor internaţionale de raportare financiară, din 2015

Societăţile de asigurări din România se pregătesc pentru introducerea standardelor internaţionale de raportare financiară /IFRS/ începând cu 1 ianuarie 2015, care vor deveni obligatorii pentru toate societăţile de asigurări/ reasigurări autorizate în România şi pentru cele care activează în baza dreptului de liberă stabilire.
Economica.net - mie, 05 nov. 2014, 10:54
Societăţile de asigurări se pregătesc pentru introducerea standardelor internaţionale de raportare financiară, din 2015

IFRS reprezintă un set de standarde contabile care vizează întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare într-un mod transparent, care să permită comparabilitatea informaţiilor la nivel internaţional, scrie Agerpres.

În perioada septembrie-octombrie, compania de consultanţă KPMG a derulat împreună cu Uniunea Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România /UNSAR/ un program de pregătire dedicat membrilor acesteia, privind implementarea IFRS, care a vizat aspecte tehnice actuariale privind contabilizarea contractelor de asigurare, instrumente financiare şi alte standarde relevante pentru asigurători, precum şi implicaţiile fiscale ce decurg din implementarea noului sistem de raportare, informează KPMG România.

De asemenea, în ultimii doi ani s-a desfăşurat un proiect pilot care a implicat 10 companii de asigurare membre UNSAR, care au aplicat standardele IFRS în paralel cu reglementările contabile conforme cu directivele europene, iar rezultatele obţinute în urma chestionarelor cantitative şi calitative aplicate în cadrul proiectului au reprezentat un suport la realizarea proiectului de normă pe care ASF l-a înaintat Ministerului Finanţelor Publice spre aprobare.

Norma ASF prevede că, începând cu exerciţiul financiar al anului 2015, societăţile de asigurări/ reasigurări vor întocmi şi vor publica situaţiile financiare anuale individuale şi consolidate în conformitate cu IFRS, în moneda naţională şi în limba română. De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2015 aceste societăţi vor organiza şi conduce contabilitatea în conformitate cu IFRS.

Practic, de la 1 ianuarie 2015 toată piaţa de capital din România va aplica IFRS. Băncile au trecut la raportarea pe IFRS din 2012, iar companiile listate la bursă au, de asemenea, obligaţia de raporta rezultatele financiare conform IFRS, începând cu rezultatele pe anul 2012.

Potrivit specialiştilor în domeniu, implementarea IFRS aduce schimbări fundamentale procesului de raportare contabilă, are un impact semnificativ asupra datelor financiare ale companiilor şi necesită restructurarea sistemelor IT interne. IFRS pot influenţa aproape toate funcţiile unei companii, de la sistemele de raportare financiară la mecanismele de control intern, cadrul fiscal, trezoreria, sistemul de remunerare a managementului, administrarea fluxului de lichidităţi, precum şi regimul juridic.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată de cel mai mafre broker din România, Safety Broker, iar asigurător......
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu ...
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...