Soldul împrumuturilor CAR-urilor a depăşit un miliard de euro, preponderente cele cu maturitatea de peste 1 an

Soldul împrumuturilor acordate de CAR-uri a depăşit un miliard de euro, iar preponderente sunt cele cu maturitatea de peste 1 an, potrivit datelor prezentate marţi de viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Liviu Voinea, la a cincea ediţie a Conferinţei Naţionale a Economiei Sociale.
Economica.net - mar, 24 nov. 2015, 12:22
Soldul împrumuturilor CAR-urilor a depăşit un miliard de euro, preponderente cele cu maturitatea de peste 1 an

‘În ceea ce priveşte CAR-urile, din datele pe care le avem noi şi acestea sunt transmise voluntar către direcţia noastră de statistică, obligaţia lor este de înregistrare, nu de raportare, cele care ne transmit datele voluntar sunt 2.800, cu 700.000 de membrii. Împrumuturile date de ele sunt în creştere semnificativă, au depăşit un miliard de euro şi majoritare, preponderente sunt creditele pe termen mai mare de un an faţă de situaţia anterioară crizei când creditele erau cvasigeneralizate sub un an’, a precizat Liviu Voinea.

De asemenea, datele prezentate de Voinea arată că societăţile agricole şi cooperativele de consum şi meşteşugăreşti au împreună sub 1% din angajaţii din economie, circa 40.000 angajaţi.

‘După cinci ani de la lansarea primei linii de finanţare POSDRU, dedicate economiei sociale, ne întâlnim astăzi să discutăm despre priorităţile pentru finanţarea acestui domeniu în România. Este o întâlnire inedită între case de ajutor reciproc, ONG-uri şi întreprinderi de inserţie, iar la sfârşitul zilei ne aşteptăm să obţinem câteva rezoluţii pentru viitorul finanţării economiei sociale. Din punctul nostru de vedere, al Institutului de Economie Socială, ne dorim ca toate sectoarele active, care au dovedit rezultate, să fie sprijinite şi să se bucure de politici publice care să le lanseze. Piaţa mixtă de servicii sociale este una dintre soluţiile pentru dezvoltarea economică şi incluzivă’, a declarat Ancuţa Vameşu, expert economie socială şi coordonatorul Institutului de Economie Socială din cadrul FDSC.

Institutul de Economie Socială şi Uniunea Naţională a Caselor de Ajutor Reciproc din România organizează marţi a cincea ediţie a Conferinţei Naţionale a Economiei Sociale, tema de anul acesta fiind ‘Politici publice pentru o nouă realitate: Auto-ocuparea şi incluziunea financiară – contribuţia economiei sociale la combaterea sărăciei’.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...