Şomajul, energia, comerţul şi tensiunile internaţionale – provocările majore ale Uniunii Europene

Dintre toate acestea, reducerea ratei şomajului este prioritatea absolută a responsabililor europeni, care nici nu sunt foarte bine pregătiţi să răspundă acestui flagel ce afectează 26 de milioane de europeni.

Spre deosebire de statele naţionale, instituţiile europene au prerogative limitate în domeniul social. Până în prezent, ele au iniţiat mai multe instrumente pentru a oferi stagii sau proiecte de formare profesională tinerilor cu vârste sub 25 de ani, cum este cazul ‘Garanţiei pentru tineri’, şi au lansat programe pentru distribuirea de fonduri regiunilor cele mai afectate.

Deşi unii susţin politica de ‘consolidare bugetară’ şi programele de austeritate lansate de la începutul crizei, toţi candidaţii care aspiră la un post în cadrul Comisiei Europene insistă asupra necesităţii de a accelera măsurile pentru stimularea creşterii economice.

Pentru crearea de noi locuri de muncă, executivul comunitar mizează şi pe acordurile comerciale, valorificarea pieţei interne şi dezvoltarea sectorului digital.

A câştigat teren şi ideea instituirii unui salariu minim în fiecare ţară a Uniunii, susţinută de partidele de stânga, mai ales după ce în Germania ea a fost acceptată şi de noua coaliţie guvernamentală.

În ce priveşte comerţul internaţional, Acordul Transatlantic de Liber Schimb (TTIP) cristalizează şi preocupările opiniei publice în faţa mondializării, şi anume lipsa de transparenţă sau temerile intrării organismelor modificate genetic şi a cărnii de pui cu hormoni pe piaţa europeană.

Alte îngrijorări sunt legate de posibile ingerinţe ale unor societăţi străine în politicile publice prin intermediul procedurii de arbitraj din Statele Unite. De fapt, dezacordurile dintre cele două blocuri sunt numeroase şi ele încetinesc procesul de negociere pus deja în dificultate de scandalul de spionaj rezultat după dezvăluirile lui Edward Snowden. În consecinţă, şansele încheierii acestui acord până la finele anului 2015 sunt reduse.

Un alt dosar deosebit de important este cel al energiei, mai ales că gazele naturale au devenit o armă politică folosită de Rusia în relaţiile cu Europa. Aşadar, europenii se văd obligaţi să-şi diversifice şi să-şi securizeze sursele de aprovizionare, iar în acest scop toate opţiunile sunt luate în calcul, inclusiv gazele de şist şi energia nucleară, un alt obiectiv fiind reducerea costurilor cu energia.

Pentru realizarea acestor aspiraţii, un proiect trebuie să fie constituirea unei Comunităţi europene a energiei. Noua politică energetică va trebui să se împace şi cu aspectele de mediu legate de procesul de încălzire globală, să impună concesii cu suveranitatea – ponderea surselor de energie fiind în prezent un atribut al statelor naţionale – şi să combată obstacolele pe care le vor ridica unele grupuri ce îşi vor vedea interesele ameninţate.

Cât despre politica externă, dosarele fierbinţi nu vor lipsi, după cum arată actuala criză ucraineană sau incertitudinile din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, deşi au trecut mai mult de trei ani de la Primăvara Arabă.

UE va fi nevoită să-şi regândească relaţiile cu aceste state partenere, care doresc să se apropie de blocul comunitar cu toate că nu au o perspectivă pentru aderarea efectivă. În sud, UE va trebui să-şi consolideze cooperarea cu ţările de origine şi de tranzit pentru imigraţia ilegală, în special Turcia şi statele africane.

La capitolul extindere, UE ar trebui să rămână şi în următorii cinci ani un club compus din 28 de state, întrucât nu se întrevede perspectiva ca vreo ţară candidată să finalizeze procesul de aderare în acest interval de timp. Este în special cazul Serbiei şi Muntenegrului, în timp ce dosarul Turciei pare să fie într-un punct mort.

Dar este posibil ca elementele de noutate să vină chiar din interiorul Uniunii, odată cu referendumurile de secesiune din Scoţia şi Catalonia. De exemplu, divergenţele legate de admiterea unei Scoţii independente în UE ar putea pune la grea încercare coeziunea blocului comunitar.