Şomerii britanici, obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii

Britanicii aflaţi în şomaj de peste doi ani vor trebui să presteze timp de 30 de ore pe săptămână muncă în interesul comunităţii, altfel riscând să-şi piardă alocaţiile de la stat, relatează cotidianul francez Liberation în ediţia sa electronică de luni.
Economica.net - lun, 30 sept. 2013, 15:45
Şomerii britanici, obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii

‘Nimeni nu va primi ceva fără să ofere ceva în schimb’, a declarat luni ministrul britanic de finanţe George Osborne, în cadrul congresului anual al Partidului Conservator, care se desfăşoară la Manchester, în nordul Angliei. ‘Pentru prima dată, toţi şomerii de lungă durată care sunt capabili să muncească vor face ceva în schimbul alocaţiilor şi pentru a-i ajuta să-şi găsească de muncă’, a spus el.

Începând din luna aprilie, odată cu noul an bugetar, şomerii de lungă durată vor trebui să-şi dedice 30 de ore pe săptămână pentru muncă în folosul comunităţii (să strângă gunoaiele de pe stradă, să gătească pentru persoanele în vârstă sau să lucreze într-o organizaţie caritabilă) sau să meargă zilnic la Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă. Şomerii care suferă de alcoolism sau sunt analfabeţi vor fi şi ei ajutaţi.

O primă încălcare a acestor noi reguli de către cei aflaţi în şomaj se pedepseşte cu retragerea alocaţiei pe o perioadă de patru săptămâni, o a doua încălcare antrenând pierderea alocaţiei pe trei luni.

Denumit ‘Help to Work’, acest nou dispozitiv va viza toţi şomerii care nu şi-au găsit de muncă după doi ani în cadrul unui program guvernamental de sprijin şi formare profesională. Această nouă măsură se înscrie în cadrul reformei globale a ajutoarelor sociale, iniţiată de guvernul condus de David Cameron, care consideră că un sistem prea generos de asistenţă socială nu îi incită pe britanici să muncească.

Partidul Conservator încearcă să-şi atragă astfel sprijinul susţinătorilor săi tradiţionali şi să limiteze creşterea în popularitate a partidului anti-imigraţie şi anti-european Ukip, înaintea alegerilor din 2015, scrie Liberation, preluând o informaţie a AFP.

Potrivit ultimelor date statistice, şomajul a scăzut uşor la 7,7% în Marea Britanie în ultimele trei luni, după patru luni când s-a menţinut la 7,8%. Şomajul de lungă durată rămâne în schimb ridicat, cu 469.000 de persoane fără loc de muncă de peste doi ani, la sfârşitul lunii iulie, respectiv cu 27.000 mai mulţi decât anul precedent.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...