Şomerii Nokia vor primi 100 de euro pentru a se găti la interviuri

Cei 1400 de disponibilizaţi de Nokia, în urma închiderii fabricii de la Jucu, ar putea primi 100 de euro, bani cu care vor trebui să cumpere haine, să se tundă sau să se bărbieresască, pentru a se putea prezenta la interviuri de angajare. Dacă nu se angajează din prima, şomerii ar mai putea primi 100 de euro.
Economica.net - J, 05 ian. 2012, 09:35

Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don, a declarat că solicitarea de acordare a unor bani pentru haine, tuns şi bărbierit şomerilor de la Nokia a fost considerată de funcţionarii europeni una „inovativă”, care va fi extinsă şi în cazul altor ajutoare financiare acordate prin Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEAG).

„Când a fost depus dosarul pentru obţinerea fondurilor de la FEAG, noi am întrebat dacă s-ar putea finanţa o astfel de «alocaţie de interviu» şi ni s-a spus că este o idee foarte bună. A fost considerată o propunere inovativă. Astfel, cei circa 1.400 de angajaţi ai Nokia care se vor înscrie în proiectul de reintegrare profesională vor primi bani de haine, tuns, bărbierit, transport, cazare şi masă astfel încât să fie cât mai prezentabili în cadrul viitoarelor interviuri pentru angajare. O astfel de alocaţie este de 100 de euro, dar există posibilitatea acordării a două tranşe, dacă este vorba de participarea la al doilea interviu în vederea angajării, adică 200 de euro în total. Primele sume ar putea fi alocate începând cu luna februarie 2012”, a spus Don.

Directorul AJOFM Cluj a explicat că prin proiectul de accesare a sumelor prin FEAG s-a dorit ca o parte din cele 5 milioane de euro solicitate să intre direct pentru persoanele disponibilizate de la Nokia.

Circa 2 milioane de euro vor reveni direct şomerilor de la Nokia pentru diverse alocaţii, cum e cea pentru interviu, din cele 5 milioane de euro solicitate. Ar fi vorba de circa 1.000 de euro în total per şomer. Restul de trei milioane de euro sunt pentru cursuri de recalificare şi alte costuri„, a precizat Daniel Don.

Şomerii de la Nokia vor fi obligaţi să facă dovada cheltuirii banilor prin chitanţe care să ateste că au cumpărat haine, au plătit o cazare sau un bilet de tren sau că au achitat contravaloarea unui tuns sau bărbierit.

Fabrica Nokia din comuna Jucu s-a închis la începutul lunii decembrie 2011, dar angajaţii vor mai fi plătiţi de companie până în luna martie 2012. Grupul finlandez Nokia a decis, la sfârşitul lunii septembrie, să închidă fabrica de la Jucu (judeţul Cluj), în cadrul unui program de eficientizare şi reducere a costurilor. Procedurile de închidere a fabricii au fost derulate până la finele anului, un număr total de 2.200 angajaţi pierzându-şi locurile de muncă. Nokia a început producţia de telefoane mobile la Jucu în februarie 2008, investiţia în fabrică ridicându-se la 60 milioane euro.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Sectorului 4 anunță că Ministerul Transporturilor a deblocat proiectul extinderii magistralei M4 de metrou
Primăria Sectorului 4 anunță că Ministerul Transporturilor a deblocat proiectul extinderii magistralei M4 de metrou
Ministerul Transporturilor a semnat, miercuri după-amiază, documentaţia aferentă realizării fazei de proiectare pentru extinderea magistralei M4 de metrou, informează Primăria Sectorului 4,......
Germania se confruntă cu ameninţarea recesiunii, în contextul războiului din Iran și a scumpirii petrolului
Germania se confruntă cu ameninţarea recesiunii, în contextul războiului din Iran și a scumpirii petrolului
Germania se confruntă cu ameninţarea recesiunii, pe fondul efectelor războiului din Iran şi al majorării preţului la ...
România vrea scoaterea ursului brun din lista speciilor protejate. „Situaţia nu mai poate fi tolerată aşa cum este”, spune ministrul Agriculturii
România vrea scoaterea ursului brun din lista speciilor protejate. „Situaţia nu mai poate fi tolerată aşa cum este”, ...
Viceprim-ministrul şi ministru interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a anunţat miercuri că ...
Grupul german Bosch anunță că este în grafic pentru a-și îndeplini obiectivele pe 2026, dar și că este atent la riscurile de aprovizionare legate de războiul din Orientul Mijlociu
Grupul german Bosch anunță că este în grafic pentru a-și îndeplini obiectivele pe 2026, dar și că este atent la riscurile ...
Cel mai mare furnizor global de componente auto, Robert Bosch GmbH, este în grafic pentru a-şi îndeplini obiectivele din ...