Sorin Apostu, primarul suspendat al Clujului, renunţă la cererea de eliberare sub control judiciar

Primarul municipiului Cluj Napoca, Sorin Apostu, care a fost suspendat din funcţie după arestarea preventivă pentru luare de mită, a declarat, luni, în faţa magistraţilor Curţii de Apel Cluj, că îşi retrage cererea de eliberare sub control judiciar, asumându-şi consecinţele propriei decizii.
Economica.net - lun, 05 dec. 2011, 14:05

Luni, în jurul orei 14.45, Sorin Apostu a fost dus la Curtea de Apel Cluj, unde urma ca magistraţii să analizeze cererea sa de eliberare sub control judiciar. Acesta a intrat în sala de judecată, fără a face însă declaratii.

Tiberiu Ban, unul dintre avocaţii săi, a declarat că, tot luni, magistraţii Curţii de Apel Cluj urmează să analizeze cererea procurorilor DNA de prelungire a măsurii arestării preventive pentru Sorin Apostu.

Totodata, magistraţii vor analiza o cerere similară în ceea ce îl priveşte pe omul de afaceri Călin Stoia.
In faţa instanţei Apostu a declarat că renunţă la cererea sa de eliberare sub control judiciar.
„Renunţ la cererea formulată, de eliberare sub control judiciar. Mi-au fost explicate de către apărătorul meu care sunt consecinţele acestei decizii şi mi le asum”, a spus Apostu.

În noaptea de 10 spre 11 noiembrie, primarul Clujului, Sorin Apostu şi directorul general al Brantner România, Călin Stoia, au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, ca urmare a unor mandate ce au fost emise pe numele lor de către Curtea de Apel Cluj. Apostu a fost arestat pentru luare de mită, iar Stoia pentru dare de mită. Cei doi au făcut recurs la măsura arestării preventive, însă ICCJ le-a respins solicitarile.

Călin Stoia a solicitat instanţei eliberarea pe cauţiune , însă cererea i-a fost respinsă, deşi acesta achitase suma de un milion de lei, stabilită drept cauţiune.
La rândul lui, Sorin Apostu a cerut să fie eliberat sub control judiciar.

Potrivit DNA, Sorin Apostu a primit, în perioada 2009-2011, 94.000 de euro în vederea încheierii unor contracte de salubrizare şi asigurare a parcului auto al regiilor subordonate CL Cluj, banii fiind încasaţi de la firmele beneficiare ale contractelor prin cabinetul de avocatură al soţiei sale, Monica Undina Apostu, aceasta  fiind la rândul ei învinuită în acest dosar.

În acest dosar sunt cercetaţi pentru dare de mită şi oamenii de afaceri Simion Mureşan (Electrogrup), Călin Stoia (director general al Brantner România) şi Mustafa Bekar (asociat la Kiat Group Construct).

Te-ar mai putea interesa și
Acord între TAROM şi gigantul Etihad Airways
Acord între TAROM şi gigantul Etihad Airways
TAROM şi Etihad Airways au încheiat un acord comercial de tip codeshare care conectează pasagerii operatorului aerian din România cu reţeaua globală de destinaţii Etihad Airways, prin hub-ul......
Avertisment al economiştilor – BCE riscă să repete greşeala din 2011 prin majorarea dobânzilor
Avertisment al economiştilor – BCE riscă să repete greşeala din 2011 prin majorarea dobânzilor
Hotărârea Băncii Centrale Europene (BCE) de a-şi menţine reputaţia de instituţie care combate inflaţia riscă să ...
Propunerea lui Zelenski pentru un dialog direct între Ucraina şi Rusia, susţinută de Londra, Paris şi Berlin
Propunerea lui Zelenski pentru un dialog direct între Ucraina şi Rusia, susţinută de Londra, Paris şi Berlin
Liderii francez, german şi britanic au susţinut duminică propunerea lui Volodimir Zelenski pentru un "dialog direct" între ...
Operațiunea Jupiter continuă. Peste 150 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară
Operațiunea Jupiter continuă. Peste 150 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară
Parchetul General şi Poliţia Română continuă acţiunile în cadrul operaţiunii Jupiter prin efectuarea luni a 154 de ...