Sorin Grindeanu i-a delegat atribuţiile de premier lui Sevil Shhaideh pe timpul vizitei sale în SUA

Prim-ministrul Sorin Grindeanu i-a delegat, marţi, vicepremierului Sevil Shhaideh atribuţiile de şef al Executivului, de miercuri până luni, cât timp el se va afla în Statele Unite ale Americii pentru a participa la inaugurarea preşedintelui ales, Donald Trump.
Economica.net - mar, 17 ian. 2017, 14:56
Sorin Grindeanu i-a delegat atribuţiile de premier lui Sevil Shhaideh pe timpul vizitei sale în SUA

Potrivit unei decizii publicate marţi în Monitorul Oficial, „în perioada 18-22 ianuarie 2017, doamna Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, exercită atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului României”.

Ceremonia de inaugurare a lui Donald Trump va avea loc duminică, pe 21 ianuarie.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a afirmat, luni seară, că invitaţia la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA a venit de la Comitetul de organizare. El nu a menţionat în ce calitate a primit invitaţia şi a ironizat precizările Administraţiei Prezidenţiale pe acest subiect, spunând că el totuşi „se încăpăţânează” să meargă.

Alături de Liviu Dragnea va merge şi premierul Sorin Grindeanu.

Preşedinţia a precizat, luni, că practica Statelor Unite la ceremonia de inaugurare a preşedinţilor prevede că alte ţări sunt reprezentate doar la nivel de ambasador, nefiind invitaţi şefi de stat sau de Guvern, motiv pentru care România va fi reprezentată de către ambasadorul român la Washington, George Maior.

Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a declarat marţi, pentru News.ro, că partidul suportă cheltuielile pentru deplasarea preşedintelui formaţiunii, Liviu Dragnea, şi a premierului Sorin Grindeanu la Washington DC, la ceremonia de îmvestire a noului preşedinte al SUA, Donald Trump.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Pe site-ul Primăriei au fost publicate anunţurile pentru: Compania Municipală......
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franţa, Germania, Suedia şi Olanda sub administrare temporară, potrivit ...
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care ...
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa pregătesc o iniţiativă comună pentru a sprijini industria auto europeană, a declarat vineri ministrul ...