Sorin Ovidiu Vîntu a pierdut procesele cu Traian Băsescu

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a pierdut cele două procese pe care i le-a deschis preşedintelui Traian Băsescu pentru că nu s-a mai interesat de propriile plângeri, iar magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au luat vineri decizia să închidă aceste acţiuni.
Economica.net - vin, 24 feb. 2012, 11:39

Avocaţii au venit vineri să depună concluzi în care cereau să li se admită acţiunile, prea târziu pentru că judecătorul decisese deja să închidă dosarele, după ce mai bine de un an nu se mai interesaseră de procese.

Este vorba de două dosare în care Sorin Ovidiu Vîntu îi cerea preşedintelui Traian Băsescu câte un milion de euro după ce şeful statului ar fi făcut afirmaţii pe care omul de afaceri le considera defăimătoare.

Te-ar mai putea interesa și
Suedia, Norvegia şi Canada anunţă un nou pachet de ajutor militar în cadrul iniţiativei PURL pentru Ucraina
Suedia, Norvegia şi Canada anunţă un nou pachet de ajutor militar în cadrul iniţiativei PURL pentru Ucraina
Suedia, Norvegia şi Canada au anunţat joi un nou pachet de ajutor militar, ca parte a iniţiativei aliate cunoscute sub numele de Lista de cerinţe prioritare pentru Ucraina (PURL), care include......
Fabrici şi linii de producție noi: program de ajutor de stat cu peste 5,3 miliarde de lei pentru industrie, aprobat de Guvern
Fabrici şi linii de producție noi: program de ajutor de stat cu peste 5,3 miliarde de lei pentru industrie, aprobat de ...
Guvernul a aprobat un program de ajutor de stat cu un buget de 5,313 miliarde de lei destinat investiţiilor în industria ...
Tranzacție de sute de milioane de euro: Gigantul Ariston preia un alt brand celebru, cu afaceri și în România
Tranzacție de sute de milioane de euro: Gigantul Ariston preia un alt brand celebru, cu afaceri și în România
Consiliului Concurenței a avizat preliarea de către Ariston a filialei din România a Riello, într-o tranzacție la nivel ...
Vânzări record pentru La Cocoş în prima zi de funcţionare la Oradea: peste 1,5 milioane de lei la magazinul deschis miercuri
Vânzări record pentru La Cocoş în prima zi de funcţionare la Oradea: peste 1,5 milioane de lei la magazinul deschis ...
La Cocoș a deschis cel de-al optulea magazin, la Oradea, și a stabilit un record de vânzări încă din prima zi, depășind ...