Sorin Ovidiu Vîntu şi alţi nouă inculpaţi din dosarul Petrom Service, puşi în libertate

Sorin Ovidiu Vîntu va fi eliberat. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis recursul formulat de avocaţii omului de afaceri. Tot în libertate vor fi cercetaţi şi sindicalistul Liviu Lucu şi alţi opt inculpaţi în dosarul Petrom Service.
Economica.net - lun, 14 nov. 2011, 17:03

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a declarat luni, la Curtea de Apel, că cei vinovaţi de falimentarea Petromservice sunt salariaţii societăţii şi că Parchetul a cerut arestarea sa deoarece ţinta o reprezintă un zăcământ de resurse naturale de la Budureasa.

Vîntu a mai susţinut că nu a luat „nici cinci bani de la Petromservice”, iar dacă instanţa va decide ca el să rămână în arest şi se va întoarce la închisoare, va lua justiţia în mâinile sale.

Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca şi alţi afacerişti şi directori ai Petrom Service sunt acuzaţi de delapidare şi spălare de bani. Judecătorii au explicat decizia de arestare a lui Vîntu prin faptul că acesta, odată eliberat, ar fi putut ascunde o parte din dovezi.

Procurorii îl acuză pe afacerist că ar fi organizat o caracatiţă financiară prin care peste 80 de milioane de euro au fost sustraşi din conturile companiei Petrom Service. Tot procurorii susţin că banii erau direcţionaţi către firme din subordinea lui Vîntu, printre care şi Realitatea Media.

Te-ar mai putea interesa și
Dr. Max preia 18 farmacii din grupul Marcos Provit. Tranzacţia, avizată de Consiliul Concurenţei
Dr. Max preia 18 farmacii din grupul Marcos Provit. Tranzacţia, avizată de Consiliul Concurenţei
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Dr. Max SRL intenționează să preia controlul asupra activității desfășurate de 18 farmacii operate anterior de grupul Marcos Provit....
Preț uimitor pentru Tesla Model Y: Sub 20.000 de euro în Japonia
Preț uimitor pentru Tesla Model Y: Sub 20.000 de euro în Japonia
O analiză a pieței auto globale evidențiază o situație macroeconomică atipică în Japonia: Tesla Model Y, SUV-ul electric ...
Buşoi: Cât timp UE nu găseşte o soluţie de reducere a costurilor la energie electrică, va fi dificil ca noi să avem preţuri mai mici
Buşoi: Cât timp UE nu găseşte o soluţie de reducere a costurilor la energie electrică, va fi dificil ca noi să avem ...
Stocarea este una dintre soluţiile la care trebuie să lucrăm mai intens, dar cât timp Uniunea Europeană nu găseşte ...
Carburanții sunt scumpi, dar s-ar fi putut scumpi și mai mult în România. Creșterea prețurilor din benzinării este mai redusă decât creșterea cotațiilor internaționale, cum stăm comparativ cu celelalte țări UE. Raport al Consiliului Concurenței GRAFICE
Carburanții sunt scumpi, dar s-ar fi putut scumpi și mai mult în România. Creșterea prețurilor din benzinării este ...
În pofida creșterilor susținute din ultima vreme, prețurile carbuanților din România rămân sub media UE, iar creșterea ...