Spania: Cheltuielile turiştilor străini au ajuns la nivelul record de 70 miliarde de dolari, în primele opt luni din 2017

Cheltuielile turiştilor străini în Spania au ajuns la nivelul record de 60,46 miliarde de euro (70,90 miliarde de dolari), în primele opt luni din 2017, în creştere cu 14,2% faţă de perioada similară din 2016, arată datelor publicate, marţi, de Institutului Naţional de Statistică (INE), transmite EFE.
Economica.net - mar, 03 oct. 2017, 09:28
Spania: Cheltuielile turiştilor străini au ajuns la nivelul record de 70 miliarde de dolari, în primele opt luni din 2017

În Spania, în perioada ianuarie – august 2017, cele mai mari sume au fost cheltuite de către turiştii din Marea Britanie, respectiv 12,31 miliarde de euro, în creştere cu 20,4% faţă de perioada similară din 2016. Urmează Germania – cu 8,38 miliarde de euro, în creştere cu 13,9%, Franţa (5,21 miliarde de euro, +8,6%) şi statele nordice – Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia (4,72 miliarde de euro), în creştere cu 31%.

În topul destinaţiilor turistice, în primele opt luni din acest an, se află: Catalunia (22,5%), Insulele Canare (18,1%) şi Insulele Baleare (18%).

În ultimii ani, britanicii au reprezentat cel mai mare procentaj de turişti străini în Spania, iar tendinţa se menţine, în pofida incertitudinilor cauzate de Brexit.

Cheltuielile vizitatorilor străini în Spania au înregistrat un avans de 10,3% în august, la 11,34 miliarde de euro, marcând a 63-a lună consecutivă de creştere.

Cele mai mari sume au fost cheltuite în iunie de către turiştii din Marea Britanie (2,41 miliarde de euro), în creştere cu 21,3% faţă de perioada similară din 2016, Germania (1,49 miliarde de euro), în creştere cu 13,2%, şi Franţa (1,43 miliarde de euro), în creştere cu 12,7%.

În topul destinaţiilor turistice, în august, s-au aflat Insulele Baleare (24,5%), Catalunia (23,3%) şi Andaluzia (13,7%).

Conform INE, cheltuielile zilnice medii pentru fiecare turist s-au situat, în august, la 126 de euro, o creştere de 7,6% faţă de perioada similară din 2016.

Spania a încheiat anul 2016 cu o cifră record de 75,6 milioane turişti străini, cu 10,3% mai mulţi faţă de anul anterior şi peste estimările Guvernului. Cei mai mulţi vizitatori străini au fost din Marea Britanie – 17,8 milioane.

Potrivit experţilor, creşterea înregistrată de Spania ca destinaţie turistică s-a datorat situaţiei politice şi de securitate din ţări, precum Tunisia, Egipt sau Turcia, principalii săi competitori, în special pe durata sezonului estival.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...