Spania – Conservatorii şi extrema dreaptă se aliază în Andaluzia, cea mai populată regiune a ţării

Partidul Popular (PP, conservator) şi extrema dreaptă (Vox) s-au aliat joi pentru a guverna Andaluzia, în sudul Spaniei, un nou exemplu de apropiere între cele două formaţiuni care au ajuns la pacte similare în alte trei regiuni cu mai puţin de un an înainte de alegerile legislative, notează AFP.
AGERPRES - vin, 03 iul. 2026, 07:04
Spania - Conservatorii şi extrema dreaptă se aliază în Andaluzia, cea mai populată regiune a ţării

După un eşec marţi în cursul unui prim vot, Juan Manuel Moreno (JuanMa Moreno) a fost reales preşedinte regional andaluz în fruntea acestei regiuni, cea mai populată din ţară, pe care mulţi o consideră o avanpremieră a alegerilor legislative.

„În faţa posibilităţii unui blocaj sau chiar a posibilităţii unor alegeri anticipate, a unui proces electoral care ar paraliza comunitatea noastră timp de şase luni, s-a încheiat un acord”, anunţase acesta din urmă cu puţin timp înainte de al doilea vot.

Acest acord „este rezultatul (…) unui dialog intens, al unui dialog senin şi, trebuie să spun de asemenea, al unui dialog complet onest”, a continuat el, evocând „complicitatea” dintre reprezentanţii PP şi ai Vox în acest viitor guvern regional.

În schimbul sprijinului său, dreapta acceptă principiul „priorităţii naţionale” apărat de Vox, care ierarhizează accesul la anumite ajutoare şi servicii publice în funcţie de „rădăcinile reale” ale oamenilor în teritoriu.

Acordul pecetluit joi consfinţeşte astfel alianţa la nivel regional în Spania dintre dreapta şi extrema dreaptă, care îşi văzuseră, totuşi, fostele coaliţii regionale destrămate pe fondul unor tensiuni persistente.

PP şi Vox au mai ajuns la acorduri în 2023, însă în vara anului 2024 formaţiunea de extremă dreaptă s-a retras din cele cinci guverne regionale unde se afla în coaliţie alături de conservatori din cauza unui dezacord privind problema repartizării minorilor străini în teritoriu.

De câteva luni, cele două partide cer insistent demisia şefului guvernului, Pedro Sanchez, şi convocarea de alegeri anticipate, lucru pe care liderul socialist l-a refuzat întotdeauna până acum.

Premierul spaniol se află sub focul criticilor opoziţiei, care atrage atenţia asupra multiplelor probleme judiciare ce îi afectează anturajul privat şi profesional, în timp ce acesta denunţă o campanie de destabilizare orchestrată de dreapta şi de extrema dreaptă.

Andaluzia a fost guvernată de socialişti timp de aproape 40 de ani, până la victoria Partidului Popular în 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Finanțele au împrumutat 800 mil. lei de la bănci
Finanțele au împrumutat 800 mil. lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 800 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 47 luni, la un randament mediu de......
Decizie CCR: Sintagma „persoana care are relaţii asemănătoare celor dintre soţi” din Legea ANI este neconstituţională. „Amendamentul Fritz” este constituţional, primarul de la Timişoara rămâne fără mandat
Decizie CCR: Sintagma „persoana care are relaţii asemănătoare celor dintre soţi” din Legea ANI este neconstituţională. ...
Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţională, luni, sintagma "persoana care are relaţii asemănătoare ...
Aderarea la UE nu mai este o prioritate pentru Turcia, spune Erdogan
Aderarea la UE nu mai este o prioritate pentru Turcia, spune Erdogan
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că aderarea Turciei la Uniunea Europeană nu mai constituie o prioritate, ...
Nou record al energiei solare azi în România, pe fondul crizei energetice: peste 3.300 MW la miezul zilei. Fotovoltaicele au asigurat 70% din consumul țării
Nou record al energiei solare azi în România, pe fondul crizei energetice: peste 3.300 MW la miezul zilei. Fotovoltaicele ...
România a înregistrat la miezul zilei azi cea mai mare producție instantanee de energie electrică din surse fotovoltaice ...