Spania este țara din Europa care a avut cele mai multe cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile

Spania a devenit ţara europeană care a înregistrat cele mai multe cazuri de COVID-19 la fiecare 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, potrivit datelor actualizate marţi de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), relatează EFE, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 18 aug. 2020, 14:23
Spania este țara din Europa care a avut cele mai multe cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile

Rata este în Spania de 132,2 cazuri faţă de 98,6 în Luxemburg, 98,3 în Malta, 88,5 în România şi 60,8 în Belgia, acestea fiind ţările care ocupă primele cinci locuri.

Rata deceselor provocate de COVID-19 la 100.000 de locuitori în ultimele două săptămâni este condusă de România cu 3,1, urmată de Bulgaria (1,8), Luxemburg (1), Belgia (0,8) şi de Spania, Italia, Suedia, Polonia şi Portugalia (0,4).

Datele privind contagierile şi decesele actualizate în fiecare zi de ECDC sunt supuse unor corectări ulterioare, deoarece cifrele naţionale sunt publicate la ore diferite şi pot fi schimbate mai târziu.

Până marţi s-au detectat 1.946.748 cazuri de coronavirus în regiunea europeană, care cuprinde Spaţiul Economic European şi Marea Britanie, cu Spania în fruntea listei, cu 359.082 contagieri, urmată de Marea Britanie (319.197), Italia (254.235) şi Germania (224.014).

Ca număr al deceselor, Marea Britanie ocupă primul loc cu 41.369 de morţi, urmată de Italia (35.400), Franţa (30.429) şi Spania (28.646), potrivit datelor comunicate de această agenţie a UE cu sediul la Stockholm.

Te-ar mai putea interesa și
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a reușit să vândă energie cu livrare în bandă la uluitorul preț de......
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru a reduce „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru a reduce „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Guvernele Danemarcei, Italiei şi Poloniei fac presiuni vineri pentru ca declaraţia finală a summitului european de la ...