Spania: record al sosirilor de turişti străini

Spania a înregistrat un număr de 64,6 milioane turişti străini în primele 11 luni ale acestui an, cu 4,8% mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INE), relatează agenţia EFE.
Economica.net - mie, 30 dec. 2015, 10:14
Spania: record al sosirilor de turişti străini

Această cifră o depăşeşte pe cea record de 61,7 milioane turişti din primele 11 luni din 2014, însă datele nu sunt comparabile, deoarece metodologia utilizată de INE, care elaborează această statistică de luna trecută, este diferită de cea utilizată tradiţional de Turespana.

Cifra din primele 11 luni ale acestui ani este aproape de nivelul record de 65 milioane turişti străini, estimat pentru întregul an 2015.

În perioada ianuarie-noiembrie 2015, turiştii străini care au ajuns în Spania au provenit în principal din Marea Britanie (14,97 milioane, cu 4,1 % mai mulţi faţă de anul trecut), Franţa (10,93 milioane, plus 8,9 %) şi Germania (9,86 milioane, minus 0,8 %).

În această perioadă, numărul de turişti proveniţi din Rusia a scăzut cu 33,7 %, până la 900.000, în timp ce numărul turiştilor americani a crescut cu 24,2 %, la 1,44 milioane.

Pe regiuni, principalele destinaţii ale acestor turişti au fost Catalunia (nord-est, 16,52 milioane, plus 3,7%), insulele Baleare (arhipelag în Mediterană, 11,55 milioane, plus 2,6%) şi Canarias (arhipelag în Atlantic, 10,57 milioane, plus 1,1%).

Cei mai mulţi turişti străini au apelat pentru a ajunge în Spania la transportul aerian (51,7 milioane, plus 4,8%) sau la cel rutier (11,77 milioane, plus 4,4%).

În noiembrie, în Spania au sosit 3,7 milioane turişti străini, în urcare cu 10,7% faţă de aceeaşi lună din 2014, cei mai mulţi provenind din Marea Britanie (20,7% din total), Franţa (16,2%) şi Germania (13,2 %).

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...