Specialiștii dau de pământ cu măsurile pregătite de Guvern: Euro se duce peste 5 lei…Statul vrea „să fure” 20 mld lei din mediul privat! Pregătiți centurile de siguranță, va fi mai rău ca în 2008-2010!

După multe săptămâni în care cele două partide din coaliția de guvernare s-au certat pe măsurile ce trebuie luate, după ce pe piață au circulat cel puțin 4-5 forme ale viitorului proiect și după ce Banca Națională, mediul academic și analiștii au atras atenția că situația fiscal bugetară a României este una foarte gravă, Guvernul a lansat în dezbatere proiectul de OUG care ar trebui să ne salveze. O va putea face oare?
Gabriela Ţinteanu - mar, 19 sept. 2023, 22:05
Specialiștii dau de pământ cu măsurile pregătite de Guvern: Euro se duce peste 5 lei...Statul vrea

Analiștii consultați de Economica sunt de părere că măsurile gândite de Guvernul Ciolacu pentru a reechilibra bugetul statului vor face mai mult rău decât bine. Mai mulți dintre speialiștii cu care am vorbit critică măsurile fără a dori să le fie expus numele, însă doi dintre profesioniștii pe care i-am contactat își asumă declarații de o duritate care ar trebui să riice tuturor semne de întrebare.

Citește și: Noile impozite pentru microîntreprinderi. Proiect de lege la Ministerul Finanțelor

AICI toate modificările pregătite de Guvern

” La pagina 36 din „Expunerea de motive” publicat de Ministerul de Finanțe se spune că statul se așteaptă să încaseze suplimentar de la mediul privat 20 miliarde de lei pe an din aceste noi taxe. Cu alte cuvinte vor dispărea 20 miliarde de lei/ an din mediul privat pentru a se duce către stat. Suma este foarte mare pentru economia României. Comparativ, taxele suplimentare de la ultima criză financiară ( taxele crescute în iulie  2010) au fost de 5 miliarde lei / an.”, avertizează consultantul fiscal Radu Georgescu.

Specialistul face și o comparație între creșterile de taxe din 2010 (venite pe fondul crizei financiare care a debutat în 2008)  și creșterile de acum.

” În 2010 banii s-au luat direct de la oameni prin creșterea TVA-ului. Acum este o combinație . Banii se iau direct prin creșterea TVA-ului pentru unele bunuri și servicii  și prin eliminarea facilităților fiscale pentru angajați. Și indirect prin taxarea suplimentară a firmelor ( PFA-uri, microcompanii, firme cu cifră de afaceri peste 50 milioane euro și bănci). Noile taxe pentru companii va duce la creșterea prețurilor pentru toată lumea.”, punctează consultatul.

 

Citește și: Impozit minim de 1% pe cifra de afaceri pentru marile companii şi bănci, „taxă pe lux” – proiect de lege pentru măsuri fiscal bugetare
În opinia acestuia, măsurile pe care vrea să le ia Guvernul vor duce economia într-o situație chiar mai rea decât în mare criză financiară din 2008-2010.
„Conform documentului publicat, în următorii 4 ani statul vrea să încaseze suplimentar din mediul privat peste 80 de miliarde de lei. Acești bani vor dispărea din consumul de  bunuri și servicii. Cu alte cuvinte, oamenii vor avea mai puțini bani și vor cumpăra mai puțin
Pregatiți-vă centurile de siguranță. Vor urma turbulențe economice. Foarte posibil să fie mai mari decât în perioada 2008-2012 „, concluzionează Radu Georgescu.
Anticipata prăbușire a leului, rezultatul nesiguranței fiscale
Pe de altă parte, Adrian Codîrlașu, vicepreședinte CFA România, spune că inclusiv traseul cursul de schimb către spargerea pragului de 5 lei/euro este rezultatul deselor modificări fiscale.
Citește și: Codul Fiscal, făcut praf. Peste 70 de modificări anuale, timp de 7 ani, au provocat scăderea încasărilor bugetare și au dat peste cap mediul de afaceri.

 

” Mesajul guvernului cu acest pachet de măsuri fiscale: când statul vede pe cineva că îi merge bine și are profituri mari…hai să-i minimizăm profitul. Impactul noilor măsuri fiscale în componența inflației de anul viitor va fi probabil de 1 -1,5 punte procentuale. Am calculat de exemplu evoluția prețului unei sticle de Coca Cola de 2 litri. Creșterea accizei la produsele cu zahăr, deși nu cred că retailerii vor vinde cu un preț sucurile cu zahăr și alt preț cele fără zahăr, va fi de 1,2 lei. Pentru a calcula însă prețul final al unui produs trebuie sa aplicăm și TVA, adica 1,2 lei * 1.19, ceea ce va conduce la o majorare a prețului final pentru o sticlă de Coca Cola de 2 litri cu peste 10%. Astăzi, în unele lanțuri de hipermaketuri Coca Cola se vindea cu ceva bănuți peste 8 lei. Din 2024, prețul sticlei de cola va fi probabil de 10-12 lei. Tendințele de spargere a nivelului de curs la 5 lei se datorează în mare parte și nesiguranței fiscale„, ne-a decarat Codîrlașu.
Te-ar mai putea interesa și
Synevo România are un nou director general. Fostul CEO Laurențiu Luca preia conducerea operațiunilor din 11 țări din Europa de Sud-Est
Synevo România are un nou director general. Fostul CEO Laurențiu Luca preia conducerea operațiunilor din 11 țări din ...
Synevo România, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de diagnostic medical din România, anunță numirea lui Adrian Tudoscă (foto) în funcția de director general. Totodată,......
Premierul bulgar Andrei Gurov anunță că 210 milioane de euro sunt alocate companiilor locale din sectoarele strategice
Premierul bulgar Andrei Gurov anunță că 210 milioane de euro sunt alocate companiilor locale din sectoarele strategice
La întâlnirea de marţi cu Marek Mora, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI), şi cu Marjut Falkstedt, ...
Șeful CNAIR: Peste 500 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, deschiși circulației în mandatul meu
Șeful CNAIR: Peste 500 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, deschiși circulației în mandatul meu
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis ...
Patru concerte și un avertisment: chiverniseala este o capcană dacă uităm de hrana sufetului! Noi vrem să fim trimbulinzi!
Patru concerte și un avertisment: chiverniseala este o capcană dacă uităm de hrana sufetului! Noi vrem să fim trimbulinzi!
Luna aprilie aduce publicului din nordul și vestul țării bucuria întâlnirii în premieră cu muzica albastră a doi ...