Spitalul de la Comăneşti, trecut în urmă cu 5 ani pe lista desfiinţării, a fost modernizat

Spitalul orăşenesc "Ioan Lascăr" din Comăneşti, trecut în urmă cu cinci ani pe lista unităţilor medicale ce urmau a fi desfiinţate, şi-a redeschis sâmbătă Ambulatoriul, după ce în ultimele 13 luni acesta s-a aflat într-un proces complex de reabilitare, modernizare şi dotare cu aparatură şi tehnică medicală de ultimă generaţie.
Economica.net - sâm, 07 mai 2016, 15:47
Spitalul de la Comăneşti, trecut în urmă cu 5 ani pe lista desfiinţării, a fost modernizat

„Această întorsătură de destin a spitalului a fost posibilă ca urmare a demersului comun al comunităţii locale, Consiliului Local, firmelor din zonă şi oamenilor de bine din această ţară. Au fost depăşite momente dificile, când nimeni de la nivelul autorităţilor centrale nu voia să discute cu noi. Ne-a fost sistată finanţarea prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi implicit plata salariilor pentru personalul medical. Unii dintre medici şi asistenţi au fost îndrumaţi să se încadreze în alte unităţi spitaliceşti. Dar cum nici medicii şi nici asistenţii medicali nu doreau să plece şi au spus că rămân alături de autorităţile locale şi de oamenii de pe Valea Trotuşului, şi nu sunt puţini – peste 80.000 de persoane cu adresabilitate la Spitalul din Comăneşti -, am decis să susţinem financiar această unitate la bugetul local şi din sponsorizări. Am dovedit voinţă şi determinare, dar nu ne-am oprit aici, ci am căutat soluţii şi am găsit sprijin la Agenţia de Dezvoltare Nord-Est, împreună cu specialişti ai acesteia, cu arhitecţii din judeţ, dar şi beneficiind de sfaturile unor renumite personalităţi ale medicinei româneşti care s-au născut în zonă ori şi-au început activitatea aici, în frunte cu prof. univ. dr. Ioan Lascăr şi academicianul Leon Dănăilă, concepând şi punând în aplicare un proiect ce a devenit eligibil pentru alocarea de fonduri europene”, a declarat, pentru AGERPRES, Viorel Miron, primarul Comăneştiului.

În 2011 el anunţa că intră în greva foamei dacă nu vor fi găsite soluţii de menţinere a funcţionării spitalului din oraş.

După cinci ani de la anunţatul său „faliment”, unitatea medicală din Comăneşti este, potrivit prof. univ. dr. Ioan Lascăr, managerului Spitalului de Arşi din Bucureşti, „nu doar unul dintre cele mai bine dotate cu aparatură de ultimă generaţie spitale din România, dar şi foarte bine repartizat din punct de vedere al circuitului funcţional, adaptabil la cerinţele tehnologiei actuale”.

„În oraşul meu natal am găsit oameni ambiţioşi, dispuşi la eforturi care să compenseze iresponsabilitatea unor decizii pripite, dar mai ales având voinţa nu doar de a menţine pe linia de plutire o unitate medicală, ci de a construi mai bine, la nivelul cerinţelor actuale, de a o conduce la performanţă. Sunt mândru de ceea ce au făcut con-orăşenii mei, cei care m-au şi făcut să nu rămân impasibil la eforturilor lor responsabile. Sunt foarte fericit că, într-o vreme când se vorbeşte doar de probleme, uneori supradimensionate artificial, prin această investiţie se dovedeşte faptul că în România se poate face medicină la nivel de performanţă chiar şi în localităţi mai mici, că medicii au şi în România teren de activitate pentru performanţă”, a precizat, pentru AGERPRES, prof. univ. dr. Ioan Lascăr.

El a subliniat că blocul operator al Spitalului din Comăneşti este realizat „după un concept cu totul revoluţionar în domeniu”.

„Personal, am mai întâlnit un astfel de bloc operator în aceeaşi formă, ce permite circuite distincte pentru accesul materialelor sterile, al materialelor biologice, deşeurilor ce rezultă în urma operaţiilor, doar la un renumit Spital din New York”, a spus el.

Academicianul Leon Dănăilă, cel care şi-a început cariera de excepţie în medicină la spitalul din Comăneşti, a subliniat, într-o declaraţie acordată AGERPRES, importanţa investiţiei de la Comăneşti „atât din punct de vedere al asigurării sănătăţii populaţiei din zonă prin dotările de excepţie, dar şi în ceea ce priveşte dezvoltarea unei cariere profesionale la nivelul performanţei mondiale pentru personalul ce deserveşte spitalul”.

„Eu sunt convins că la Comăneşti, precum şi în alte unităţi medicale din România, acum se poate face cu adevărat medicină. În general, medicii români care pleacă să lucreze în străinătate nu au acces decât până la o anumită treaptă de dezvoltare în cariere. Medicii locului nu acceptă, în general, ca străinii să le fie superiori, stânjenind accesul românilor la performanţă. Cei ce au părăsit România sunt dirijaţi, în general, către medicina de familie ori ca medici de mâna a doua în unităţi medicale. În România, aşa cum am făcut şi eu în anii tinereţii, se poate face şi performanţă, chiar cercetare de nivel mondial. Aşa se şi explică succesul medicinii româneşti în lume. Prin asemenea investiţii, cum este cea de la Comăneşti, absolut incredibilă dotarea spitalului de aici, tinerii medici români, deşi poate mai prost plătiţi decât în străinătate, pot accede mai uşor la perfomanţă profesională. Şi nu este puţin lucru pentru cei ce au depus jurământul medical”, a spus academicianul Leon Dănăilă, şeful Secţiei Neurochirurgie Vasculară de la Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare.

Valoarea totală a proiectului investiţional, fără TVA, pentru Ambulatoriul Spitalului din Comăneşti este de 21.573.264,53 lei, din care 16.168.677,00 lei este finanţare nerambursabilă, iar 5.404.587,53 lei cofinanţarea de la bugetul local.

Spitalul orăşenesc Comăneşti este prima unitate din domeniu construită în România după al Doilea Război Mondial. Este realizată pe baza unui proiect german. În decursul anilor nu a mai cunoscut decât minime investiţii privind întreţinerea interioarelor şi exterioarelor.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...