Spitalul Vaslui a primit o donație de 20.000 de euro de la Episcopia Hușilor pentru a cumpără un aparat de depistare a noului coronavirus

Episcopia Huşilor donează suma de 20.000 de euro Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui pentru achiziţionarea unui aparat de testare pentru depistarea noului coronavirus, au anunţat reprezentanţii instituţiei, informează Agerpres.
Economica.net - S, 21 mart. 2020, 12:23
Spitalul Vaslui a primit o donație de 20.000 de euro de la Episcopia Hușilor pentru a cumpără un aparat de depistare a noului coronavirus

Totodată, tot pentru a veni în sprijinul autorităţilor sanitare, Episcopia Huşilor pune la dispoziţia Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui o autospecială care a fost primită anul trecut din partea Crucii Roşii Bavareze.

„Deoarece la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui nu există în prezent niciun aparat de testare pentru depistarea noului coronavirus Covid-19, Episcopia Huşilor, împreună cu mai mulţi binefăcători, prieteni ai Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” Huşi, se implică în demersul de achiziţionare a unui astfel de aparat, donând suma de 20.000 euro. Până în acest moment, prin intermediul Comitetului de sprijin comunitar, înfiinţat la nivelul Centrului Eparhial Huşi, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor urgente ale persoanelor care se află în carantină sau izolare la domiciliu, precum şi a vârstnicilor care sunt în imposibilitatea de a se deplasa sau care prezintă multiple afecţiuni cronice grave, au fost distribuite peste 1.500 de kilograme de alimente dar şi medicamente. Acţiunile vor continua în perioada următoare”, a informat sâmbătă un comunicat de presă al Episcopiei Huşilor.

Şi o serie de agenţi economici din judeţ au sponsorizat în ultimele 24 de ore, cu diferite sume de bani, Spitalul Judeţean de Urgenţă, unitatea medicală reuşind să adune din donaţii peste 45.000 de euro.

De asemenea, omul de afaceri vasluian Constantin Duluţe a donat suma de 75.000 de dolari Spitalului de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad, în vederea achiziţionării unui aparat pentru testarea noului coronavirus.

Te-ar mai putea interesa și
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Constructorii auto chinezi încearcă să pătrundă pe piaţa europeană a automobilelor premium, mizând pe tehnologii avansate, încărcare rapidă şi dotări de confort pentru a concura cu......
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Rusia încearcă să provoace o "pană electrică generală" în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir ...
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde de lei, în creştere ...
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional care limitează împrumuturile publice
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional ...
Ministrul german al Cooperării Economice şi Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanţării destinate ...